Gambia, cea mai mică ţară de pe partea continentală a Africii, sărbătoreşte la 18 februarie Ziua Independenţei, de la a cărei înfăptuire se împlinesc anul acesta 50 de ani.
Gambia este o enclavă situată în Africa de Vest, înconjurată în mare parte de Senegal şi cu o linie scurtă de coastă la Oceanul Atlantic. Ţara şi-a luat numele de la râul Gambia, ce traversează teritoriului său. Populaţia ţării este de aproximativ 1,9 milioane de locuitori, iar suprafaţa măsoară 10.689 kmp. Limba oficială este engleza.
Capitala ţării, Banjul, face parte din diviziunea administrativă Greater Banjul Area şi este situată pe Insula St. Mary (Banjul Island), în locul unde râul Gambia se varsă în Oceanul Atlantic. Insula este legată de partea continentală, în vest, şi de restul zonei metropolitane Greater Banjul Area prin mai multe poduri. Distanţa pe apă poate fi parcursă şi cu feribotul. Oraşul în sine are o populaţie ce depăşeşte 31.000 de locuitori, dar în zona metropolitană locuiesc peste 350.000 de persoane.
Zona din apropierea insulei Banjul a fost locuită cu sute de ani înainte ca navigatorii portughezi Antoniotti Usodimare şi Luiz de Cadamosto să ajungă la gura de vărsare a Râului Gambia, în 1455. În 1815, guvernatorul şef al aşezărilor britanice din Africa de Vest, Charles MacCarthy, i-a dat ordin unui ofiţer britanic, Alexander Grant, să navigheze în aval de insula senegaleză Goree, pentru a cerceta dacă poată fi construit acolo un fort militar. În urma verificărilor, detaşamentul Forţelor regale africane s-a stabilit pe insula cunoscută, pe atunci, ca ''Banjulo'' în rândul portughezilor.
La 23 aprilie 1816, căpitanul Alexander Grant a încheiat un tratat cu Tomani Bojang, ''Regele'' (Mansa) din Kombo, pentru luarea în arendă a insulei de către Guvernul britanic. Insula a fost redenumită ''St. Mary'', iar aici a fost construită o aşezare numită Bathurst, după numele Secretarului de Stat pentru Coloniile Britanice, Henry Bathurst. Până în 1821, aici fuseseră construite clădiri ale autorităţilor, între care se numărau garnizoane, un spital şi un tribunal.
MacCarthy Square (Piaţa MacCarthy), denumită după brigadierul Sir Charles MacCarthy (guvernator pentru Sierra Leone şi aşezările africane de vest), a fost încercuită de primele clădiri publice. Mai târziu, aşezarea Bathurst a fost inclusă în administrarea autorităţii Guvernatorului din Sierra Leone. În 1818, populaţia totală a noii aşezări număra în jur de 600 de persoane, iar până în 1826 crescuse până la 1.800, din care 30 erau europeni. În 1830, ambarcaţiuni pline cu refugiaţi africani eliberaţi ajungeau la Bathurst.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, populaţia din Bathurst ajunsese la 4.000 de localnici, iar pe lângă aceştia mai trăiau aici 190 de colonişti. Creşterea masivă a populaţiei a fost determină de afluxul se sclavi din Freetown, fugari şi membri ai tribului Wollof, din insulele senegaleze Goree şi St. Louis. Autorităţile au încercat să pună capăt migraţiei masive, dar sarcina a fost dificilă din cauza conflictelor religioase din zonă. Totuşi, dezvoltare zonei a fost remarcabilă: într-un secol, aşezările de localnici se transformaseră într-un adevărat oraş, ce devenise una din principalele porţi ale comerţului maritim din Africa de Vest.
Diviziunile locale din Bathurst s-au reflectat şi în împărţirea districtelor pe diferite grupuri etnice: Soldier Town, unde locuiau pensionarii din forţele militare; Jolof Town, zona meşteşugarilor şi a meşterilor urmaşi ai etnicilor Wollof; zona mai sărăcăcioasă Moca sau Mocam Town, numită mai târziu Half-Die (după epidemia de holeră din 1869), locuită de lucrători imigranţi din zona Kombo şi din regiunile din amonte; Melville Town, locuit de etnici Jolas; Portuguese Town, populat de descendenţi Mullato din familii mixte de africani şi portughezi. Pe măsură ce aşezarea urbană s-a dezvoltat, străzile au luat nume de meşteşugari importanţi sau generali participanţi la Bătălia de la Waterloo, spune istoria oraşului Banjul. În semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse pentru oprirea sclaviei de-a lungul râului Gambia, o stradă poartă numele britanicului Grant.
Bathurst a fost declarat capitală pentru Colonia şi protectoratul Gambiei, în 1889. Oraşul-port a câştigat un statut superior, ''city'', în 1965, în acelaşi an în care Gambia şi-a declarat independenţa. În 1973, Bathurst a revenit la numele Banjul.
După o perioadă de stagnare şi decădere, în anii '80, capitala a trecut printr-un exod rapid al populaţiei către zonele Kombo, ceea ce a dus la crearea diviziunii administrative Greater Banjul Area.
În zilele noastre, Banjul este cunoscut şi ca ''Oraşul Luminii'': ''mereu plin de viaţă, în special în perioadele festive, fie cu ocazia sărbătorilor religioase sau culturale, fie în timpul festivalurilor tradiţionale'', notează publicaţia gambiană ''Daily Observer'' în articolul ''Banjul: The City of Light''. AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Gambia este o enclavă situată în Africa de Vest, înconjurată în mare parte de Senegal şi cu o linie scurtă de coastă la Oceanul Atlantic. Ţara şi-a luat numele de la râul Gambia, ce traversează teritoriului său. Populaţia ţării este de aproximativ 1,9 milioane de locuitori, iar suprafaţa măsoară 10.689 kmp. Limba oficială este engleza.
Capitala ţării, Banjul, face parte din diviziunea administrativă Greater Banjul Area şi este situată pe Insula St. Mary (Banjul Island), în locul unde râul Gambia se varsă în Oceanul Atlantic. Insula este legată de partea continentală, în vest, şi de restul zonei metropolitane Greater Banjul Area prin mai multe poduri. Distanţa pe apă poate fi parcursă şi cu feribotul. Oraşul în sine are o populaţie ce depăşeşte 31.000 de locuitori, dar în zona metropolitană locuiesc peste 350.000 de persoane.
Zona din apropierea insulei Banjul a fost locuită cu sute de ani înainte ca navigatorii portughezi Antoniotti Usodimare şi Luiz de Cadamosto să ajungă la gura de vărsare a Râului Gambia, în 1455. În 1815, guvernatorul şef al aşezărilor britanice din Africa de Vest, Charles MacCarthy, i-a dat ordin unui ofiţer britanic, Alexander Grant, să navigheze în aval de insula senegaleză Goree, pentru a cerceta dacă poată fi construit acolo un fort militar. În urma verificărilor, detaşamentul Forţelor regale africane s-a stabilit pe insula cunoscută, pe atunci, ca ''Banjulo'' în rândul portughezilor.
La 23 aprilie 1816, căpitanul Alexander Grant a încheiat un tratat cu Tomani Bojang, ''Regele'' (Mansa) din Kombo, pentru luarea în arendă a insulei de către Guvernul britanic. Insula a fost redenumită ''St. Mary'', iar aici a fost construită o aşezare numită Bathurst, după numele Secretarului de Stat pentru Coloniile Britanice, Henry Bathurst. Până în 1821, aici fuseseră construite clădiri ale autorităţilor, între care se numărau garnizoane, un spital şi un tribunal.
MacCarthy Square (Piaţa MacCarthy), denumită după brigadierul Sir Charles MacCarthy (guvernator pentru Sierra Leone şi aşezările africane de vest), a fost încercuită de primele clădiri publice. Mai târziu, aşezarea Bathurst a fost inclusă în administrarea autorităţii Guvernatorului din Sierra Leone. În 1818, populaţia totală a noii aşezări număra în jur de 600 de persoane, iar până în 1826 crescuse până la 1.800, din care 30 erau europeni. În 1830, ambarcaţiuni pline cu refugiaţi africani eliberaţi ajungeau la Bathurst.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, populaţia din Bathurst ajunsese la 4.000 de localnici, iar pe lângă aceştia mai trăiau aici 190 de colonişti. Creşterea masivă a populaţiei a fost determină de afluxul se sclavi din Freetown, fugari şi membri ai tribului Wollof, din insulele senegaleze Goree şi St. Louis. Autorităţile au încercat să pună capăt migraţiei masive, dar sarcina a fost dificilă din cauza conflictelor religioase din zonă. Totuşi, dezvoltare zonei a fost remarcabilă: într-un secol, aşezările de localnici se transformaseră într-un adevărat oraş, ce devenise una din principalele porţi ale comerţului maritim din Africa de Vest.
Diviziunile locale din Bathurst s-au reflectat şi în împărţirea districtelor pe diferite grupuri etnice: Soldier Town, unde locuiau pensionarii din forţele militare; Jolof Town, zona meşteşugarilor şi a meşterilor urmaşi ai etnicilor Wollof; zona mai sărăcăcioasă Moca sau Mocam Town, numită mai târziu Half-Die (după epidemia de holeră din 1869), locuită de lucrători imigranţi din zona Kombo şi din regiunile din amonte; Melville Town, locuit de etnici Jolas; Portuguese Town, populat de descendenţi Mullato din familii mixte de africani şi portughezi. Pe măsură ce aşezarea urbană s-a dezvoltat, străzile au luat nume de meşteşugari importanţi sau generali participanţi la Bătălia de la Waterloo, spune istoria oraşului Banjul. În semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse pentru oprirea sclaviei de-a lungul râului Gambia, o stradă poartă numele britanicului Grant.
Bathurst a fost declarat capitală pentru Colonia şi protectoratul Gambiei, în 1889. Oraşul-port a câştigat un statut superior, ''city'', în 1965, în acelaşi an în care Gambia şi-a declarat independenţa. În 1973, Bathurst a revenit la numele Banjul.
După o perioadă de stagnare şi decădere, în anii '80, capitala a trecut printr-un exod rapid al populaţiei către zonele Kombo, ceea ce a dus la crearea diviziunii administrative Greater Banjul Area.
În zilele noastre, Banjul este cunoscut şi ca ''Oraşul Luminii'': ''mereu plin de viaţă, în special în perioadele festive, fie cu ocazia sărbătorilor religioase sau culturale, fie în timpul festivalurilor tradiţionale'', notează publicaţia gambiană ''Daily Observer'' în articolul ''Banjul: The City of Light''. AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.