Parcul Naţional Retezat este cea mai mare rezervaţie naturală din ţara noastră, monument al naturii inclus pe lista rezervaţiilor naturale ale Biosferei de către UNESCO, din anul 1979. În 2004, a fost ales membru al PAN Parks, fundaţie europeană care îşi propune să promoveze parcurile naţionale din Europa ca destinaţii eco-turistice deosebite la nivel continental, fiind primul parc naţional din România care a fost certificat de această fundaţie.

Situat în partea de vest a Carpaţilor Meridionali (judeţul Hunedoara), în impunătorul masiv Retezat are unele dintre cele mai frumoase privelişti din Europa de Sud-Est. Înfăţişarea geografică a masivului, unde altitudinile variază între 794 şi 2 509 m (vf. Peleaga), constituţia geologică, peisajele de o autentică sălbăticie, bogăţia floristică şi faunistică, dar mai ales întinsele mărturii ale glaciaţiunii cuaternare (căldări, cercuri, iezere, morene) fac din această parte a Munţilor Carpaţi un monument al naturii de o importanţă ştiinţifică deosebită. Pentru conservarea frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici, în anul 1935, a fost creat Parcul Naţional Retezat pe domeniul de vânătoare deţinut de Casa Regală. Demersurile pentru constituire au fost iniţiate încă din anul 1923 de profesorul Alexandru Borza, directorul Grădinii Botanice din Cluj şi de savantul biolog Emil Racoviţă.

Suprafaţa Parcului era la înfiinţare de 14 000 de hectare, ce includeau păduri, peisaje alpine, căldări şi lacuri glaciare, păşuni, precum şi diverse specii valoroase de plante şi animale. Multă vreme, forma şi conturul parcului au rămas nemodificate, însă, în timp, a avut loc o extindere considerabilă prin anexarea de noi suprafeţe în special din zona împădurită, ajungându-se astăzi la suprafaţa de 54 541, 8 hectare (cu şase rezervaţii însumând 18 429 hectare şi două zone tampon, cu o suprafaţă de 36112,8 hectare). Din anul 2003, s-au stabilit noi limite ale Parcului care includ şi o parte din munţii Piule, Albele, Piatra Iorgovanului şi Stînuleţii Mari, ce fac parte din Retezatul Calcaros.

Principalele atracţii ale Parcului Naţional Retezat sunt peisajele de o autentică sălbăticie, conturate de păduri, lacuri glaciare, păşune alpină şi piscuri înalte, dar şi flora şi fauna acestor locuri. În Parcul Naţional Retezat, se află cel mai întins lac din zona alpină românească - Bucura, 2 041 m. Acest "tărâm cu ochi albaştri" cum mai este numit Parcul, cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, precum şi tăuri alpine dintre cele mai adânci, cum este Tăul Negru (25, 5 metri). Prezenţa lacurilor este strâns legată de existenţa foştilor gheţari alpini şi a urmelor lăsate de aceştia. Datorită altitudinii mari a Masivului Retezat (ex. Vf. Peleaga 2 509 m), activitatea gheţarilor s-a desfăşurat amplu, identificându-se urmele a 18 gheţari. În afara gheţarilor de circ (Bucura, Custura, Judele), s-au mai păstrat resturile celui mai întins gheţar de vale (Lăpuşnicul). Lacurile, alimentate de zăpada topită a crestelor, oferă privelişti de vis, iar dispunerea celor 58 de lacuri glaciare permanente în căldări, pe trepte de versanţi, în complexe sau izolate şi concentrarea lor într-un singur masiv muntos atrage anual atât admiraţia turiştilor cât şi atenţia oamenilor de ştiinţă.

Peisajul este completat de zona calcaroasă a Masivului Retezat, cuprinsă între culmile Albele, Drăgăşan, Scocul Mare, şi în perimetrul căreia se întâlnesc fenomene carstice: văi seci, doline, avenul Piule, peşterile Dalma cu Brazi, Piatra Iorgovanului. La poalele Masivului se întind păduri de fag, carpen, ulm, paltin, frasin. În văi creşte arinul negru, iar mojdreanul şi teiul pot fi găsiţi pe Valea Râului Mare. La peste 1 000 metri altitudine se găsesc molidul, arţarul, mesteacănul.

Renumit prin diversitatea floristică, masivul Retezat adăposteşte aproape 1190 specii de plante superioare (din cele peste 3 450 cunoscute în România), la care se adaugă un mare număr de specii inferioare care au stârnit interesul botaniştilor. Există 60 de asociaţii vegetale de cormofite cuprinse în zece clase de vegetaţie. Deosebit de importantă din punct de vedere floristic este zona calcaroasă a Retezatului Mic cu un mare număr de plante rare cum sunt Barbarea lepuznica sau Pedicularis baumgarteni. Pajiştile din regiunea alpină constituie o zonă de importanţă aparte, aici regăsindu-se majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea şi diferite specii de Gentiana, Potentilla sau Pulsatilla (Leontopodium alpinum).

Alte zone de interes deosebit sunt cele de limită între zona stâncoasă şi pajiştile alpine, unde se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo), specie protejată în România, floarea de colţ sau Zâmbrul (Pinus cembra), dar şi diferite specii de ciuperci. Se remarcă, printre speciile de aici, plante declarate monumente ale naturii: floarea de colţ (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), genţiana (Gentiana punctata) ş.a. Începând cu anul 2000 au fost organizate acţiuni de inventariere a florei cu ajutorul biologilor voluntari şi a fost elaborată prima versiune a planului de monitorizare a speciilor cheie.

În ce priveşte fauna, Parcul Naţional Retezat, adăposteşte circa 300 de specii caracteristice Carpaţilor. Astfel, vertebratele au în parc reprezentanţi din toate clasele întâlnite în ţara noastră: cicarul, 11 specii de peşti (nisipariţa, păstrăvii de lac, broasca roşie); 11 specii de amfibieni dintre care opt sunt considerate, de către specialişti, rare şi vulnerabile la nivel naţional. Se mai întâlnesc nouă specii de reptile, printre care şi vipera; 185 de specii de păsări (acvila de munte, acvila ţipătoare mică, şerparul, şoimul călător cocoşul de munte, cucuveaua pitică, barza neagră ciocănitoarea cu spate alb); 55 de specii de mamifere (lupul, ursul, râsul, marmota, capra neagră, cerbul, căpriorul, pisica sălbatică etc); 13 specii de lilieci; vidrele. În rândul nevertebratelor se găsesc fluturi de zi, cel puţin şase specii endemice de plecoptere şi patru de trichoptere, ultimele două grupuri fiind în mod particular asociate cursurilor de apă.

Diversitatea mare a faunei din Parcul Naţional Retezat dovedeşte încă o dată existenţa unor habitate naturale puţin afectate de activitatea umană. Frumuseţea peisajelor şi "sălbăticia" zonei atrag anual numeroşi turişti dintre care 30% sunt străini. Munţii Retezat sunt traversaţi de multe poteci turistice marcate pentru amatorii de drumeţii, dar şi câteva trasee de căţărare.

Accesul spre aceste frumuseţi este posibil din două direcţii: Depresiunea Haţegului şi Valea Jiului. În Depresiunea Haţegului se poate ajunge dinspre Deva, pe DN 66 (Deva - Simeria - Haţeg) sau dinspre Caransebeş, pe DN 68 (Caransebeş - Haţeg); în Valea Jiului se ajunge dinspre Deva, pe DN 66 (Deva - Simeria - Haţeg - Pui - Petroşani) sau Târgu Jiu, tot pe DN 66 (Tărgu Jiu - Filiaşi - Petroşani). Drumeţii care intră în Retezat pot avea ca destinaţii cabanele (Buta, Cascada, Pietrele, Rotunda, Genţiana ş.a.), pensiuni (Anita, Dumbrăviţa, Mara, Ancuţa, Turbopin) sau locurile de campare (Poiana Pelegii, Buta, Zănoaga, Bucura), admise prin regulament.

În august 2005, Administraţia Parcului Naţional Retezat a inaugurat Centrul de vizitare Nucşoara care oferă turiştilor informaţii despre trasee, starea drumurilor, floră, faună, obiceiuri şi tradiţii ale locului. El este situat în comuna Râu de Mori, pe drumul care duce spre cabanele Cârnic-Pietrele şi este al doilea obiectiv de acest gen deschis la intrarea în Parcul Naţional Retezat, după cel de la Ostrovel, situat la poalele Masivului Retezat. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Horia Plugaru)