Pe parcursul anului, calendarul popular cuprinde o serie de sărbători, dintre care o parte sunt închinate viţei-de-vie. Prima dintre acestea este Arezanul viilor şi este marcată la început de an. Sărbătoarea este cunoscută şi sub denumirile de Trifănitul viilor sau Gurbanul viilor. În unele zone, i se spune simplu - Sfeştania viilor.

Arezanul viilor se celebrează în fiecare an la 1 februarie, în ziua, când Anul Vechi Viticol moare şi renaşte Noul An Viticol şi coincide cu debutul ciclului vegetal al viţei-de-vie, la început de făurar. Este un ceremonial cu caracter bahic din lumea viticultorilor, datând din vremea tracilor, care are ca scop influenţarea recoltei strugurilor.

Pe vremuri, proprietarii viilor, în sănii sau căruţe, împodobite cu coarde de viţă-de-vie, strânse special încă din toamnă, plecau fiecare către via lui, strigând ''hai să mergem la Gurbanu''. Cuvântul ''Gurban'' provine din tradiţia turcească şi face trimitere la sacrificiul unei ovine, ceea ce confirmă faptul că, în trecut, cu această ocazie, era sacrificat un animal. Ajunşi la plantaţia de vie, proprietarii dezgropau sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată acolo tot din toamnă, apoi mergeau la petrecerea care avea loc pe un deal. Aici se aprindea un foc tradiţional, în care se puneau coardele uscate de vie, tăiate cu un an înainte, se bea, se mânca, se cânta, se juca şi se sărea peste focul stropit cu vin.

Coardele arse şi vinul aruncat în foc semnificau jertfa oferită pentru ca via să fie rodnică în noul an. De fapt, sunt simbolul arderii Vechiului An Viticol şi renaşterii Anului Nou. La lăsarea întunericului, sătenii se întorceau acasă cu făclii aprinse, iar petrecerea continua în familie. Aici, viticultorii erau aşteptaţi cu masa plină, semn că astfel trebuia să fie şi producţia viticolă.

În zilele noastre, se păstrează mare parte din acest ritual, dar în prezent, sărbătoarea are ca punct central sfeştania viilor. Viticultorii aduc preotul pentru a face sfeştanie, în vederea rodirii şi apărării de vătămători şi vreme rea. Aceasta vizează cei doi Ani Noi: Viticol şi Pomicol. Preotul slujeşte la capul viei, o sfinţeşte şi se roagă pentru belşugul viei şi al pomilor fructiferi, stropindu-le cu Aghiasmă Mică, împreunată cu Aghiasmă Mare, de la Bobotează.

De Arezanul viilor se organizează ospeţe la vie, pentru toţi sătenii şi pentru străini, se dau ofrande celor care nu fac parte din comunitate, pentru a îmbuna natura şi pentru ca viile să rodească în noul an. Un element important îl reprezintă folosirea coardelor de vie ca element de podoabă şi cu funcţie apotropaică (care ţine de superstiţia apărării împotriva duhurilor rele).

Fiecare proprietar taie, de la viţa sa, câteva coarde din care îşi face cunună pe cap şi cingătoare la brâu, semnificând împlinirea unui transfer magic dinspre rodirea viei spre rodirea trupului. În unele zone, gospodarii aprind focuri la marginea plantaţiilor şi afumă via cu o cârpă aprinsă, pentru a o feri de pătrunderea forţelor malefice. Un alt detaliu semnificativ îl reprezintă târcolirea viei sau înconjurarea ei. Este un ritual pentru invocarea belşugului, preluat şi în alte momente calendaristice importante de peste an. În unele zone, preotul înconjoară şi el via, stropind-o cu Aghiasmă. O altă practică rituală este ''tratarea'' coardei de viţă-de-vie. Gospodarul crestează coarda în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine, pentru ca viţa să aibă de toate din această lume şi ca să-şi lase rodul spre îndestularea oamenilor. În unele zone, se pun, în vie sau lângă butucul viţei, diverse obiecte, gen amulete, care să alunge duhurile rele, cum ar fi căpăţâni de animale, sperietori de păsări, fire de lână roşie. În alte zone, în ajunul acestei sărbători se mătură hornul, se ia funinginea, care se împreunează cu cea din ajunul Bobotezei şi de la Sfântul Vasile şi se presară prin vie. Apoi se botează via cu Aghiasma de la Bobotează.

Ritualurile practicate în această zi diferă de la o regiune la alta. În Banat şi în Transilvania, bărbaţii curăţă pomii, apoi îi stropesc cu apa luată în zori din izvoare şi sfinţită de preot. De pe dealurile cu vie se rostogoleşte, în scop purificator, o roată de foc. Sensul obiceiului este de a fertiliza via şi de a alunga duhurile nefaste, încercând, totodată, să îndepărteze iarna. În alte locuri, se păstrează obiceiul ''Scuturatului pomilor'', care constă în lovirea rituală a pomilor pentru a le stimula înmugurirea şi rodul. Pe alocuri, acelaşi ritual are o semnificaţie uşor diferită: bărbaţii lovesc pomii la rădăcină, mimând tăierea acestora, şi rostesc: ''Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai''. Un copil de 7-8 ani, care simbolizează sufletul pomului, răspunde, ''Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori şi-oi rodi, când vremea mi-a veni şi de noroc ţi-oi fi".

La Segarcea, în judeţul Dolj, la această sărbătoare nu participă decât bărbaţii. Pe vremuri, ei plecau în alai sărbătoresc pe la conacele boierilor. Ajunşi la vie, preotul o binecuvântează ca să aibă rod bogat, stropind-o cu busuiocul udat cu apă sfinţită. Se întind mese îmbelşugate, la care se servesc vinuri alese. În această zi, localnicii respectă şi o serie de reguli: femeile nu lucrează, dau de pomană mălai săracilor, cu semnificaţia de a avea gângăniile ce mânca şi a nu se înfrupta din via şi din holdele oamenilor. Nu se dă gunoiul afară din casă şi nu se împrumută foc. Gospodarii duc la biserică seminţe, spre a fi slujite şi stropite cu Aghiasmă, pentru ca, mai apoi, să le pună în prima brazdă făcută în primăvară, pentru belşugul recoltei.

În unele zone, gospodinele sfinţesc grâul şi porumbul care urmează a fi semănat în primăvară sau merg cu turte la muşuroiul furnicilor şi le spun: ''Cum vă dau eu de mâncare, aşa voi să nu-mi mâncaţi recolta!''.

Denumirea de ''Trifănitul viilor'', sub care mai este cunoscută această sărbătoare populară, vine de la Sfântul Trifon. Pe 1 februarie, în calendarul creştin-ortodox este sărbătorită Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului şi este prăznuit Sfântul Mucenic Trifon.

Sfântul Trifon a trăit în satul Lampsac, din provincia Frigiei, în timpul împăraţilor romani Gordian (238-249) şi Deciu (249-251). A fost prins în timpul prigoanei declanşate de Deciu şi întemniţat la Niceea, din porunca prefectului Bitiniei, Acvilin. Silit să aducă jertfe zeilor romani şi nesupunându-se, a fost supus la torturi şi condamnat la moarte prin decapitare, dar a murit înainte de executarea sentinţei. În popor există credinţa că are putere asupra începutului de primăvară. Astfel, este cunoscut ca cel ce păzeşte livezile de omizi şi lăcuste, iar pe oameni, de nebunie. În trecut, viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această zi.

Arezanul viilor deschide seria sărbătorilor populare destinate viei şi pomilor fructiferi, fiind urmat, chiar în ziua următoare, de Târcolitul viilor sau Stretenia, celebrată de ziua Întâmpinării Domnului. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)