Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântăreaţa Sanda Ladoşi s-a născut la 2 ianuarie 1970, la Târgu Mureş. A început să cânte de la 7 ani, când era solistă în corul şcolii, la 10 ani a învăţat pian şi chitară, timp de 4 ani a luat lecţii de pian la Târgu Mureş, după care a obţinut premiul I pe ţară la festivalul ''Cântarea României''.

În timpul liceului, lua în paralel lecţii de muzică, pedagogie şi canto, a început turnee cu nume cunoscute de la noi, formându-se astfel ca artist. Este absolventă, din 2001, a Facultăţii de Drept de la Universitatea ''Titu Maiorescu''.

În 1987, a participat la concursul ''Steaua fără nume'', iar în 1988 obţine premiul I la secţiunea interpretare a Festivalului Mamaia, iar un an mai târziu participă la aceeaşi manifestare, cu un recital. Timp de un an face ocolul ţării într-un turneu de anvergură. Litoralul o atrage pe Sanda ca pe mulţi alţi artişti, concertând aici în fiecare sezon estival, începând din 1990.

Primul său duet se numeşte ''Aşa e moda'' - o compoziţie a lui Cătălin Tîrcolea, interpretată împreună cu Aurelian Temişan. Albumul de debut nu se lasă aşteptat prea mult timp - ''Când vine seara'' este editat de Electrecord în 1993, concretizând colaborarea cu Dan Iagnov şi Eugen Mihăescu.

Un an mai târziu, apare cel de-al doilea album - ''Între noi mai e un pas'' - care cuprinde integral compoziţii Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei, Dan V. Dumitriu, Eugen Rotaru, M.R. Paraschivescu şi Rodica Grigoriu. Şase piese sunt interpretate în duet cu regetatul actor Ştefan Iordache. În această formulă de aur obţine locul II la Festivalul Mamaia '94, iar în '95 - locul III la secţiunea de creaţie a aceluiaşi concurs, cu piesa ''Eu vreau să-ţi spun că te ador''.

În anul 1996, Sanda Ladoşi susţine numeroase spectacole în ţară şi participă la multe filmări şi colaborări cu televiziunile, dar cel mai mult se dedică pregătirii albumului ''Nu mă iubi''. Albumul este lansat oficial la 25 septembrie 1997, la Târgul Internaţional de Muzică Bucureşti, Sala Palatului. ''Nu mă iubi'' reuneşte compoziţii semnate Dan Iagnov, Adrian Ordean, Cornel Fugaru, Dinu Giurgiu. Două dintre piese sunt tot în duet cu actorul Ştefan Iordache.

În anul 1999, câştigă premiul III la Festivalul Mamaia, secţiunea compoziţie, cu o piesă compusă de Dan Iagnov. Tot acum finalizează pregătirile pentru noul album ''Mi-e dor'', pentru care a lucrat timp de doi ani împreună cu compozitorul Eugen Mihăescu. Albumul include un remix al şlagărului ''Mi-e dor să te văd'' şi un cover al piesei ''Clipe ce dor'', interpretată iniţial de Mihaela Runceanu. Se remarcă, de asemenea, piesele cu ritm latino: ''Dansând prin vise'', ''Dacă eşti singur'', ''În vorbe nu mai cred''. Câteva dintre piesele de pe album sunt foarte cunoscute, ''Adu-ţi aminte'' câştigând chiar premiul IV la secţiunea şlagăre a Festivalului Mamaia '99. Lansarea albumului a avut loc pe 9 decembrie 1999.

În perioada 1999-2002, a colaborat cu Federaţia Română de Judo, participând la toate manifestările acesteia, unde a susţinut programe artistice, reprezentând România la nivel european şi internaţional - Budapesta, Viena, Basel (Elveţia), Monte Carlo, Birmingham (SUA), Moscova.

În 2001, a efectuat un turneu în SUA şi a lansat videoclipul ''O noapte cu tine'', iar în 2004 câştigă selecţia naţională pentru concursul Eurovision, desfăşurat la Istanbul, cu piesa ''I Admit''.

În anul 2006, lansează albumul ''Khalini''. A avut duete şi cu Marcel Pavel sau Ioan Gyuri Pascu. Compozitorii care i-au încredinţat piese spre interpretare sunt mulţi - Eugen Mihăescu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor, Cornel Meraru, Mihai Constantinescu, Alexandru Simu, Raimond Vancu, George Popa, Dan Iagnov, cu acesta din urmă având cea mai lungă colaborare - 11 ani şi peste 50 de melodii.

În 2007, se naşte primul copil al Sandei, Bogdan, iar după aproximativ doi ani, se naşte fetiţa artistei, Ioana. După naşterea copiilor, Sanda a luat o pauză în apariţiile publice, muzica trecând pe planul al doilea în priorităţile sale, dar după ce micuţii au mai crescut, a revenit pe scenă şi în studio, ea colaborând cu Ovidiu Komorniyk şi cu casa de discuri a acestuia.

Din 2011, an de an, Sanda a fost prezentă şi a încântat publicul la Galele Ovo Music. În ultimii ani, a colaborat şi cu Teatrul de Revistă ''Constantin Tănase'', fiind invitată de onoare în spectacolul ''Aplauze, aplauze''. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.