Ortodoxe
Naşterea Domnului (Crăciunul)

Greco-catolice
Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos - Crăciunul

Romano-catolice
Naşterea Domnului (Crăciunul)
Ss. Eugenia, m.; Anastasia, m.


Marele praznic al Naşterii Domnului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. "Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit". (Vecernia praznicului, Litie, glas 1)

În Bethleem (aram - casa pâinii) s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă" (I Tim. III, 16).

"Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că 'atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică' (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El". (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel - Pastorală la Naşterea Domnului - 2014)

Naşterea Domnului (adică întruparea lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

Sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului.

Naşterea Domnului, numită şi Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile).

Ultimele două sărbători au totuşi întâietate încă din timpul creştinismului primar, apărut într-o lume care punea accentul pe ziua morţii şi a învierii divinităţilor adorate, iar nu pe ziua naşterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat în jurul morţii şi al Învierii Sale. Calendarele creştine păstrează, de asemenea, în amintirea posterităţii, nu datele naşterii mucenicilor şi ale sfinţilor, ci datele morţii lor. De aceea, Naşterea Domnului este considerată în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Paştile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârşitul secolului al III-lea. AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)