Municipiul Roşiorii de Vede este situat în Câmpia Găvanu-Burdea, în lunca râului Vedea, la 83 m altitudine, la 35 km nord-vest de municipiul Alexandria (reşedinţa judeţului) şi la 125 Km de municipiul Bucureşti.

Cele mai vechi urme materiale ale locuirii omului în această zonă sunt din perioada neolitică şi sunt atestate de existenţa a două aşezări aflate în perimetrul actual al oraşului (Palanca şi Livezi). Din Epoca bronzului datează o spadă de bronz, de tip micenian, aparţinând culturii Tei. În satul Meri (limitrof municipiului Roşiorii de Vede) a fost descoperit un mormânt tumular (secolul XIII î.Hr.), în care s-a găsit scheletul unei căpetenii de trib, alături de o mare cantitate de ceramică, precum şi un cuţit de fier. În secolele II-I î.Hr., în zona oraşului de astăzi se semnalează prezenţa celţilor scordisci din regiunea Savei.

Civilizaţia autohtonă geto-dacă din această zonă a avut legături cu civilizaţia romană încă din cursul sec. I î.Hr. - sec. I d.Hr., când Imperiul roman se extinsese până la malul drept al Dunării, dovadă fiind monedele descoperite pe teritoriul actual al oraşului. În acelaşi areal au fost descoperite urmele unui castru roman de pământ, cu val şi şanţ de apărare, situat la 7,5 km sud-vest de centrul municipiului, pe vechiul limes transalutanus (val continuu de pământ însoţit de o linie de castre).

După retragerea armatei şi a administraţiei romane din Dacia (271/275), slavii sunt aceia care au avut mai multă însemnătate în istoria meleagurilor din stânga Dunării. Aceştia sunt menţionaţi în apropierea oraşului Roşiorii de Vede de către Procopiu din Cezareea, în anul 546. Între secolele IX-XI au urmat aici noi năvăliri barbare: pecenegii (de origine turcă), apoi cumanii, de la care se păstrează toponimicul Teleorman (pădure deasă) şi a căror stăpânire durează până la năvălirea tătarilor (1241).

Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite, de asemenea, monede de bronz din secolul al IX-lea şi al XI-lea, care atestă existenţa unei populaţii ce practica o intensă activitate de schimb, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Prima atestare documentară a târgului Ruşii de Vede (numele sub care apare localitatea în documentele din Evul Mediu) datează din anul 1385. De-a lungul secolelor se impune ca un însemnat centru comercial pentru desfacerea produselor agricole şi meşteşugăreşti, negustorii săi având puternice legături cu Braşovul.

În secolul XVI s-a stabilit, la Roşiorii de Vede, sediul unei căpitănii de călăraşi, ocazie cu care localitatea a devenit oficial reşedinţa judeţului Teleorman (până în 1838). Domnul Ţării Româneşti Mihai Viteazul (1593-1601) a dăruit o parte din Ruşii de Vede, călăraşilor care au fost aşezaţi aici pentru apărarea zonei împotriva turcilor din raiaua Turnului şi cu obligaţia de a participa la război alături de domnul ţării. Odată cu aşezarea căpităniei de călăraşi aici, localitatea pierde caracterul sătesc şi devine târg în adevăratul sens al cuvântului, ajungând ca la 1677 sa fie menţionată între cele 25 oraşe ale ţării enumerate de Miron Costin în Cronica Polonă.

Din 1768, cea mai mare parte a vetrei oraşului şi întreaga sa moşie sunt închinate de domnie mânăstirii Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, toţi târgoveţii devenind astfel clăcaşi. Ca urmare, târgoveţii vor începe lupta împotriva pretenţiilor formulate de mănăstire, luptă ce va dura circa 100 de ani şi va îmbrăca diferite forme.

În Proclamaţia pe care Tudor Vladimirescu o adresează bucureştenilor, la 16 martie 1821, acesta arată că una dintre localităţile care s-au alăturat revoluţiei este oraşul Roşiorii de Vede. După asasinarea conducătorului revoluţiei de la 1821 (la 27 mai), turcii pornesc măcelul împotriva pandurilor, care se retrag în Oltenia. Oraşul este cucerit şi incendiat de turci, asemenea Caracalului şi Slatinei.

Desfiinţarea raialei Turnu, în urma Tratatului de la Adrianopol (1829), a avut adânci implicaţii în dezvoltarea ulterioară a oraşului Roşiori de Vede. În Ţara Românească oraşul era considerat unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti şi comerciale, motiv pentru care prin art. 1 din Regulamentul Organic i se rezerva dreptul de a participa la alegerea domnitorului cu doi delegaţi. Totuşi, adoptarea Regulamentului Organic a dus la agravarea contradicţiilor dintre târgoveţi şi mănăstirea proprietară a moşiei. În astfel de condiţii, meseriaşii, negustorii, micii boieri şi călăraşii din Roşiorii de Vede au aderat la Revoluţia din 1848.

Dintre militanţii roşioreni pentru înfăptuirea Unirii Principatelor se va reliefa figura lui Alecu Petrescu, fostul comisar de propagandă al revoluţiei paşoptiste, care se va alătura, în 1855, colectivului de redactare al ziarului "Patria", ce se constituie într-un centru de sprijin pentru mişcarea unionistă din Ţara Românească. Ulterior, marile prefaceri din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) au oferit posibilitatea ca oraşul Roşiorii de Vede să iasă, în 1866, de sub dependenţa faţă de Mănăstirea Sf. Spiridon Nou.

Adoptarea toponimicului actual Roşiorii de Vede a fost o manifestare a voinţei localnicilor şi nu o hotărâre a administraţiei centrale. Acest nume apare în actele locale din 1864.

După mobilizarea armatei (aprilie 1877), în vederea cuceririi independenţei naţionale, mulţi roşioreni se vor înrola la 23 iulie, când se constituie armata română de operaţii, în Compania a 3-a din Batalionul I Teleorman. Locuitorii oraşului şi-au adus şi ei contribuţia la Războiul pentru Independenţă, prin rechiziţii şi transporturi, prin subscripţii pentru cumpărarea de arme şi donaţii în bani sau alte ofrande făcute armatei.

În prima jumătate a secolului XX, Roşiorii de Vede s-a remarcat ca principal centru comercial cu cereale, cu vestite târguri săptămânale şi două târguri anuale mai mari, aflat la începuturile industriei (o ţesătorie, o fabrică de ulei industrial şi una de lichior, fabrici de brânzeturi ş.a.).

După intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, s-au înrolat în armată şi numeroşi roşioreni, prezentându-se la regimentele 20 Dorobanţi, 60 Dorobanţi şi 4 Călăraşi, care îşi aveau garnizoanele la Turnu Măgurele. Locuitorii oraşului au opus rezistenţă, în noiembrie 1916, la intrarea aici a trupelor inamice. Drept represalii, trupele germane au incendiat centrul comercial al oraşului şi au luat numeroşi ostateci.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după actul de la 23 august 1944, când România a trecut de partea coaliţiei Naţiunilor Unite, trei companii din Regimentul 3 de Pionieri, care-şi aveau reşedinţa la 6 km de oraş, au avut misiunea de a lichida garnizoana germană de pe aeroportul din Roşiorii de Vede. În noaptea de 25/26 august 1944 pe aerodromul militar german de la Roşiorii de Vede ostaşii români aud dezarmat 500 de militari germani, dotaţi cu o mare cantitate de armament şi muniţii.

În 1947 este dată în folosinţă calea ferată Bucureşti - Roşiori - Craiova, în lungime totală de 209 km. În a doua jumătate a secolului XX s-au dezvoltat cu precădere industria uşoară şi cea alimentară (ţesătorie şi filatură de bumbac, fabrici de mobilă, material rulant, tricotaje, ulei comestibil, conserve de legume şi fructe ş.a.). Cutremurul din 4 martie 1977 a produs mari pagube materiale în Roşiorii de Vede, fiind afectate numeroase imobile.

A fost declarat municipiu la 18 ianuarie 1995. La recensământul populaţiei din 2011 municipiul Roşiorii de Vede avea 27.416 locuitori.

Dintre monumente amintim: bisericile cu hramurile ''Sfântul Ilie'' (1804), ''Sfântul Teodor-Tiron'' (1818), ''Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena'' - Serdăreasa (1832-1835), ''Adormirea Maicii Domnului'' (1836), ''Cuvioasa Parascheva'' (1836), ''Sfântul Ioan Nou'' (1842), ''Sfânta Cruce'' (1849), ruinele bisericii ''Sfântul Nicolae'' (1780), clădirile Gării de Est (1889), Primăriei (1912) şi Judecătoriei (1912), Casa ''Mamut'' (1899). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; redactor Arhiva foto: Mihalea Tufega: editor: Anca Pandea)