Actriţa Diana Lupescu s-a născut la 7 octombrie 1954, la Bacău. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie în 1978, la clasa profesorului Amza Pellea, dar şi secţia regie în 2007.

A optat pentru teatru din întâmplare, deşi în liceu se axase pe matematică şi pe sport, iar în viitor se gândea să urmeze tradiţia familiei tatălui său şi să devină medic. Dar voia să fie medic sportiv, adică să lucreze cu oameni sănătoşi şi frumoşi, nu într-un spital. Cu toate astea, întâmplarea a făcut ca în clasa a XII-a să se îmbolnăvească şi să stea în spital aproape un an. Timp în care şi-a dat seama că, oricât de bun ar fi ca medic, corpul omenesc are în el o doză de imprevizibil.

A avut atunci o perioadă foarte derutantă, căreia i-a pus capăt mama sa, care în tinereţe îşi dorise să devină actriţă. Mama Dianei a devenit profesoară, dar a rămas cu o nostalgie faţă de teatru, aşa că în perioada de mari întrebări a fiicei sale i-a spus: "Tu trebuie să încerci la Teatru".

Diana a încercat şi a intrat din prima la facultate, deşi pe vremea aceea se intra foarte greu. În anul II de facultate, regizorul Ion Popescu Gopo căuta o tânără prinţesă şi a fost aleasă ea, căpătând primul rol într-un film: "Povestea dragostei", după ''Povestea porcului'', a lui Ion Creangă.

''Am venit singură în oraşul ăsta mare. (...) De altfel, eu venisem sa încerc, nu credeam c-o să intru la Teatru. (...) Şi-aşa, singură, am trecut cu nota maximă de toate probele de admitere, iar într-un final, spre surprinderea mea, am intrat prima. O izbândă care mi-a dat siguranţă şi încredere că voi reuşi să mă adaptez. Contează foarte mult cum intri în cetate, pe uşa din faţă sau pe uşa din dos. Apoi, odată intrată, mi-am spus că locul ăsta în facultate mă obligă. Dacă n-aş fi intrat la Teatru, mi-ar fi plăcut să fac psihologie sau o formă de pedagogie. Dar m-a prins actoria şi asta a fost. Şi am şi avut noroc să joc de timpuriu şi să joc mult. Am făcut şi cinema, dar am lucrat foarte mult şi-n televiziune. De-aici au venit bucuriile mele profesionale cele mai mari. Pentru că m-am întâlnit cu roluri foarte frumoase şi-am lucrat cu cei mai buni regizori. Şi peste toate astea, faptul că lumea m-a plăcut, iar partenerii m-au apreciat mi-a dat senzaţia că mi-am găsit rostul în viaţă'', declara Diana Lupescu înt-un interviu, în 2007.

A interpretat numeroase roluri pe scenele româneşti: Teatrul Dramatic din Bacău - ''Interviu'', ''Opera de trei parale'', ''Sânziana şi Pepelea''; Teatrul ''Lucia Sturdza Bulandra'' - ''Judecată în noapte'', ''Rezervaţia de pelicani'', ''Gustul parvenirii'', ''Linişte, ne privim în ochi''; Teatrul ''Constantin Nottara'' - ''Râs şi plâns'', ''Ultimul bal'', ''O noapte furtunoasă'', ''Livada de vişini'', ''Burghezul gentilom'', ''Jocul dragostei şi al morţii'', ''Castelul'', ''Sărbători fericite'' (la care este şi asistent regie), ''Miresele căpitanului (i-auzi ce-ntâmplare caraghioasă s-a petrecut pe drumul spre forum)''; Teatrul Mic din Bucureşti - ''Fazanul'', ''Jacques şi stăpânul său''.

''Oamenii vin la teatru pentru ceva ce nu găsesc în altă parte. La un moment dat, în sală, se creează acea comuniune dintre spectatori şi actori. Oricât ar fi de bun filmul sau televizorul, inefabilul ăsta creat în sala de teatru te prinde în mrejele lui. E o stare care dă dependenţă. Şi-apoi, e şi un protocol care-ţi dă sentimentul că trăieşti la un nivel mai înalt, vii de la serviciu, te schimbi, te găteşti, mergi la teatru şi stai în sală două-trei ore, evadând din cotidian. (...) Apetit pentru teatru există. Totul e ca omul să primească acel ceva după care tânjeşte. Să aibă acces la 'paradis'", spunea actriţa în interviu.

Talentul şi frumuseţea sa i-au deschis drumul către o mulţime de alte roluri în piese de teatru ori producţii cinematografice. În 1977 joacă în ''E atât de aproape fericirea'', alături de Dana Dogaru, Constantin Diplan, Gheorghe Visu şi Margareta Pogonat.

A mai jucat în "Când apune soarele voi pleca" (1976), ''Iarba verde de acasă'' (1978), ''Fata Morgana'' (1981), ''Buletin de Bucureşti'' (1982), în care i-a avut ca parteneri pe Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu Matei, ''Extemporal la dirigenţie'' (1987) sau ''Campioana'' (1990).

La un moment dat, Diana Lupescu s-a retras, nu a mai apărut pe scenă sau în filme, pentru că în viaţa sa au apărut alte priorităţi.

''În zona familiei, am trecut printr-o perioadă în care cei doi copii ai mei, între care e o diferenţă de zece ani, au traversat nişte puncte nodale din existenţele lor, iar eu am simţit nevoia să le fiu aproape. Şi-apoi, noi n-am avut niciodată foarte mulţi bani. Faptul că ne-am făcut casa de la Saftica a însemnat că ne-am suflecat mânecile la modul propriu, că ne-am implicat fizic foarte mult. Aşa că, până când am văzut-o ridicată, gândurile mele au fost cât se poate de focalizate pe ea'', explică Diana Lupescu în interviu.

Mai târziu, a simţit nevoia să o ia de la început şi a făcut regie de teatru.

''Am făcut regie din câteva considerente. Cred că trebuie să existe şi teatru care să respecte dramaturgia scrisă şi nu neapărat să încerc să fac dintr-un text cu totul alt spectacol. Pun mare accent pe actori şi cred că e foarte important în actul teatral actorul, pentru că el duce spectacolul. Sunt foarte frumoase mişcările de trupe, dar mie îmi place actorul. Să fie cel care aduce emoţie, care pune întrebări. El trebuie să aducă o lume. Din spectacolele mele de până acum, cel puţin, n-am vrut să fac nişte mari spectacole de regie, cu nişte actori care de multe ori n-au avut ocazia să exprime ceea ce exprimă personajele respective. Adică, dacă eu m-am lovit de o distribuire comodă şi plictisitoare, aş vrea să dau ocazia actorilor să arate, mai ales celor din Nottara, pe care-i cunosc, să arate multe faţete pe care n-au putut să le arate până acum'', a explicat Diana Lupescu.

A regizat spectacolele ''Fii cuminte, Cristofor!'' (premiera în martie 2007) şi ''Victoria şi sirena'' (premiera în mai 2008), la Teatrul ''George Ciprian'' din Buzău, precum şi ''Ritmuri'', la Teatrul Nottara, la ultimele două semnând şi scenariul.

A primit Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi 2009.

Alături de soţul său, Mircea Diaconu, a fost gazda emisiunii "Cafeaua de dimineaţă" de la televiziunea naţională. A fost fondatoare şi directoare executivă a Fundaţiei "D'ale Bucureştilor", ulterior trecută în custodia primăriei capitalei. Mai regizează la Teatrul Nottara spectacolele: ''Vacanţă în Guadelupa'' de Pierre Sauvil şi Éric Assous, o coproducţie cu Teatrul ''George Ciprian'' Buzău, ''Opera de trei parale'' de Bertold Brecht şi ''Umor, amor, fior de dor...în Bucureşti'' şi joacă în spectacolul ''De trei ori dragoste''.

Diana Lupescu este o prezenţă activă pe scenele teatrului, dar şi în diferite opere caritabile, implicată activ în diverse domenii dar pentru ea familia va fi întotdeauna pe primul loc.

O căsnicie de peste 30 de ani
Diana Lupescu şi actorul Mircea Diaconu s-au căsătorit în 1980. Atunci ea era actriţă la Bacău. În toamna acelui an, Mircea Diaconu s-a întâlnit pe stradă, în Bucureşti, cu o colegă a Dianei şi i-a cerut numărul ei de telefon. A sunat-o şi i-a spus că va avea drum în Moldova şi a întrebat-o dacă îl primeşte la o cafea. Diana i-a spus că este binevenit şi a doua zi dimineaţă era în Bacău. Au petrecut toată ziua împreună. La un moment dat, brusc, a întrebat-o ce i-ar răspunde dacă i-ar cere mâna. A zis că ar răspunde ''da'', apoi au continuat discuţia. Seara, la plecare, a întrebat-o din nou şi a primit acelaşi răspuns afirmativ. Se întâmpla pe 1 octombrie 1980.

La exact o lună de la cererea în căsătorie, cei doi s-au căsătorit într-o comună din judeţul Argeş. Apoi au plecat în luna de miere. Închiriaseră o cabană la Sinaia pentru o săptămână, dar au stat doar o zi şi o noapte. Diana i-a spus: ''Hai acasă că avem treabă''. Şi au plecat. Pe parcursul celor peste 30 de ani de căsnicie, Diana Lupescu şi Mircea Diaconu au avut grijă ca fiecare moment mai liber să-l adauge la luna lor de miere. Lucrurile hotărâte şi făcute spontan au fost o caracteristică a relaţiei lor. Şi la Săftica s-au mutat tot brusc, în momentul în care pe strada unde locuiau în Bucureşti ''în loc de greieri începuseră să apară Jeep-uri''. În iarnă au cumpărat pământul, iar în patru luni au ridicat casa. În prezent, cei doi trăiesc ''frumos'' privindu-şi grădina de la Săftica şi încercând să fie aproape de copiii lor: Ana şi Victor.

Ce înseamnă pentru Diana Lupescu să trăiască frumos? ''Se trăieşte frumos alegându-ţi un ideal. Chiar dacă n-ai să-l atingi niciodată, e bine să tinzi mereu către el. Se trăieşte frumos făcând lucrurile cât poţi tu de bine. Străduindu-te să nu le faci rău celorlalţi. Respectând, pe cât posibil, legile creştine, care sunt foarte corecte. (...) Pentru un om e important să poată trăi clipa, să se bucure de viaţa cea simplă: de flori, de copaci, de natură... Sigur că ai nevoie de un minimum de bani ca să poţi trăi decent, dar când ţi se pare că a trăi decent înseamnă să ai un Mercedes şi trei vile... Eu cred că bogăţia se află în altă parte. În suflet. Să luptăm să nu moară. (...) Pe urmă, trăiesc frumos încercând să fiu aproape de copiii mei. Vreau să ştie că e cineva acolo care se gândeşte la ei zi şi noapte, că au pe cineva la care pot să vină oricând, chiar şi numai pentru un sfat''.

Cât priveşte ''secretul'' unei căsnicii de durată, Diana Lupescu spune că trebuie să existe sentimentul că se poate comunica dincolo de cuvinte.

''Ceea ce-mi doream era să găsesc un om cu care să pot să vorbesc. Ba, mai mult, cu care să simt că pot comunica dincolo de cuvinte. Şi exact asta am găsit în Mircea. Un om care să echilibreze balanţa, nu s-o destabilizeze. (...) Nici unul dintre noi nu şi-a dorit profesie cu orice chip. Am ştiut să alegem. Am refuzat oferte, pentru că ştiam că unul sau celălalt trebuie să fie acasă, că era nevoie de el'', spune actriţa în interviu.

Ce crede despre numărul anilor care au trecut şi despre vârsta unei femei, a unei actriţe?

''Dacă trăieşti cu dorinţa că trebuie să fii veşnic tânără şi frumoasă, că toţi bărbaţii trebuie să te iubească la infinit, că trebuie să joci cele mai importante roluri, atunci probabil că e greu. Dar dacă-ţi accepţi vârsta şi aspectul şi joci rolurile potrivite, atunci reuşeşti să-ţi dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumuseţea ei'', mărturiseşte Diana Lupescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)