În urmă cu 70 de ani, la 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie, Italia şi Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.
La 23 august 1939, cu câteva zile înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prevederile protocolului adiţional (anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.
După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la 22 iunie 1940, prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt graniţele româneşti, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei (44.500 kmp şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).
Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 kmp şi aproximativ 410.000 locuitori.
La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareşalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Nordul Bucovinei. Au fost angajate în operaţiunile militare efectivele a două armate, care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată şi 6 brigăzi independente, precum şi aviaţia militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament şi 146 de vânătoare).
Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacţie de opinia publică românească. În acţiunile din această perioadă au fost angajaţi peste 450.000 de militari români.
La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele şi mari sacrificii, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odesa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morţi şi 63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi.
Începând cu 15 iunie 1942, unităţi militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului - Stalingrad, unde au acţionat în condiţii deosebit de grele de climă şi de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale şi umane: 155.010 ostaşi din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a şi a IV-a).
Preocupările românilor în ceea ce priveşte scoaterea ţării din război au crescut în intensitate către sfârşitul anului 1943, prin canalele deschise la Ankara şi Stockholm.
În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Ştirbei, plecat cu consimţământul lui Ion Antonescu, şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareşalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareşalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiţionată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forţe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.
La 12 aprilie 1944, au fost reluate convorbirile româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanţii oficiali ai celor două ţări. Guvernul sovietic a transmis condiţiile ''minimale'' de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ''celei mai mari părţi a ei'' la România. Guvernul român a respins condiţiile de armistiţiu la 15 mai.
La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareşalul Rodion Malinovski au declanşat ofensiva pe direcţia Iaşi-Chişinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că ţara noastră se afla la capătul rezistenţei. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenţei pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, lucru cu care, în general, mareşalul a fost de acord.
În dimineaţa zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareşal, în vederea încheierii neîntârziate a armistiţiului. La orele amiezii, mareşalul Ion Antonescu a fost în audienţă la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistiţiul după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. În aceste condiţii, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului, şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.
La ora 22.30, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite".
În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: "din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite".
Guvernul român, condus de generalul Constantin Sănătescu, cuprindea, alături de militari şi tehnicieni, reprezentanţi ai BND: Iuliu Maniu (PNŢ), C.I. Brătianu (PNL), Constantin Titel Petrescu (PSD) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (PCR) ca miniştri fără portofoliu.
În Declaraţia guvernului se specifica: "în domeniul politicii externe, prima măsură luată de guvern a fost acceptarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Prin reprezentanţii lor, guvernul Uniunii Sovietice şi guvernele din Marea Britanie şi Statele Unite au garantat independenţa României în cadrul suveranităţii respectate, neamestecul lor în viaţa noastră de stat.''
Evenimentele din România i-au luat pe nepregătite pe germani. Ambasadorului Manfred von Killinger, în cadrul audienţei de la rege, i s-a sugerat retragerea în ordine din ţara noastră a armatei germane. Hitler a ordonat înăbuşirea în sânge a insurecţiei române şi formarea unui guvern militar filogerman, ceea ce s-a dovedit a fi imposibil.
Comentând desfăşurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: "gestul României va avea efecte profunde", iar postul de radio american din Europa, din aceeaşi seară, sublinia: "De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Naţiunilor Unite, ea manifestând voinţa de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun".
Începând din aceeaşi seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forţele germane şi trupele române. Lupte grele s-au dat la Şcoala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa şi Otopeni. În urma operaţiunilor militare au fost capturaţi 6.700 de militari germani, dintre care şapte generali şi 358 de ofiţeri. La 28 august, Bucureştii erau eliberaţi prin forţe proprii.
Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ''Transilvania sau cea mai mare parte a ei'' revenind României.
Prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.
În cursul războiului din Est, Armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243. 622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi).
Participarea României la războiul antifascist s-a desfăşurat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostaşii români au luptat pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei.
Timp de peste patru decenii, până la căderea regimului comunist, 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece "patriotice şi revoluţionare". AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, Anca Pandea; redactor foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu)