Modifică dimensiunea fontului:
Spre finele veacului al XVII-lea, când pe tronul Ţării Româneşti ajungea Constantin Brâncoveanu, Principatele Române erau în atenţia politicii europene ca urmare a tendinţelor expansioniste ale Imperiului habsburgic, care urmărea crearea unui nou echilibru politic în răsăritul Europei.
Imperiul otoman, al cărui declin începuse, a suferit o grea înfrângere, în 1683, în timpul asediului asupra Vienei. Totuşi continua să fie unul dintre factorii politici importanţi şi influenţi din zonă, neacceptând de bună-voie expansiunea habsburgică. Până la Pacea de la Karlowitz, din 1699, când turcii pierd mare parte din Ungaria, precum şi Transilvania, au avut loc numeroase confruntări între turci şi austrieci, cu grele înfrângeri înregistrate de Poartă, precum cea de la Buda, din 1686.
Imperiul Habsburgic, care urmărea hegemonia politică şi militară în Balcani, ţintind spre Constantinopol, avea privirile îndreptate asupra Ţării Româneşti. Imperiul rus se afirmă tot mai mult ca o nouă forţă politică şi militară în estul Europei, ţarul Petru I urmărind stăpânirea Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Şi Polonia, care în timpul regelui Ioan Sobieski, biruitorul de la Viena, cunoştea o perioadă de înflorire, avea revendicări asupra Ţărilor Române.
Marile puteri europene, Franţa şi Anglia erau interesate să menţină statu-quo-ul existent în acest spaţiu. Anglia, care urmărea să-şi asigure căile maritime în Orient, avea toate motivele să sprijine integritatea Imperiului Otoman.
În acest context, Constantin Brâncoveanu s-a folosit de toate mijloacele pentru a asigura autonomia ţării. La fel ca şi în cazul lui Şerban Cantacuzino şi al lui Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu a dus o politică domnească autoritară. Cei trei domni români au promovat o politică originală antiotomană, prin negocieri cu puterile vecine, urmărind să înlăture suzeranitatea otomană. Ei au fost totodată circumspecţi faţă de alianţele cu celelalte mari puteri creştine, conştienţi că acestea doresc să-şi extindă influenţa asupra spaţiului românesc.
Constantin Brâncoveanu a căutat să menţină în permanenţă raporturi bune cu Poarta şi să îndeplinească cu stricteţe obligaţiile faţă de aceasta, pentru a păstra statutul politico-juridic deosebit al Ţării Române. A fost întărit în scaunul domnesc de Imperiul Otoman, succesiv, în 1696, 1698, 1700, 1704, datorită "politicii pungilor cu aur". În 1699, Poarta i-a acordat lui Brâncoveanu domnia pe viaţă. În 1703 a fost chemat la Constantinopol, dar a reuşit să-şi păstreze şi viaţa şi domnia datorită aceloraşi daruri bogate, iar în 1704 a fost nevoit să accepte sporirea haraciului.
Constantin Brâncoveanu a dus o politică externă activă, reflectată în documentele de epocă, mărturii ale contemporanilor, corespondenţe şi rapoarte ale diplomaţilor. La Bucureşti a funcţionat în perioada domniei lui un veritabil cabinet diplomatic. A întreţinut relaţii strânse cu principalele capitale europene - Viena, Paris, Veneţia, Moscova, Roma, Cracovia, Constantinopol ş.a.
Curtea domnească din Bucureşti a concentrat în acele vremuri cea mai intensă activitate diplomatică din Europa de sud-est. Domnul avea mai mulţi secretari, pentru limbile greacă, turcă, italiană, latină, germană, polonă. Brâncoveanu întreţinea o bogată corespondenţă cu împăratul Leopold I al Austriei, cu ţarul Petru I al Rusiei, cu regele August II al Poloniei, cu Papa Clement al XI-lea, cu ambasadori, comandanţi militari, cărturari, oameni de afaceri. Potrivit secretarului florentin Anton Maria Del Chiaro, de la care ne-au rămas valoroase ştiri cu caracter istoric, geografic, precum şi importante momente din viaţa şi activitatea lui Brâncoveanu ("Istoria revoluţiilor Valahiei"), stolnicul Cantacuzino, sfetnic apropiat, dirija corespondenţa domnului cu suveranii creştini.
Voievodul muntean şi-a recrutat numeroşi şi iscusiţi agenţi diplomatici care să reprezinte interesele ţării la curţile europene, precum Gheorghe Castriotul, David Corbea şi Teodor Corbea (trimişi în Rusia), învăţatul Nicolae Comnen Papadopol (trimis pe lângă Papa Clement al XI-lea) ş.a.
Cu Imperiul habsburgic relaţiile au fost la început încordate, din cauza amânării negocierilor începute de Şerban Cantacuzino, apoi s-au îmbunătăţit. La 30 ianuarie 1689 a fost semnat un tratat, prin care habsburgii recunosc individualitatea Ţării Româneşti, închinată lor doar formal. Ulterior s-a ajuns la un nou conflict armat - la sfârşitul anului 1689 trupele imperiale conduse de gen. Donat Heissler, aflate în Transilvania, au intrat în Ţara Românească, ocupând mai multe localităţi, inclusiv Bucureştii. Pentru a-i alunga, Brâncoveanu cere sprijinul tătarilor, care se aliază cu oastea munteană, înfrângându-i pe austrieci, în august 1690, la Zărneşti. Apoi relaţiile s-au îmbunătăţit din nou, iar în 1695, Constantin Brâncoveanu primeşte titlul de "principe al Imperiului".
Cu Rusia, marea putere ortodoxă de la Răsărit, a intensificat relaţiile ca o contrapondere la ameninţarea turcă şi austriacă. Curtea domnească de la Bucureşti era principalul centru de informare al Rusiei şi al altor puteri europene despre situaţia din Imperiul Otoman. Din 1701, Constantin Brâncoveanu a trimis la Moscova, la ţarul Petru I, agenţi diplomatici precum Gheorghe Castriotul şi transilvăneanul David Corbea. În 1709 a fost încheiată o alianţă între Ţara Românească şi Rusia, Brâncoveanu angajându-se să sprijine pe ţar cu un corp de oaste de 20.000 de oameni în eventualitatea unei campanii împotriva Porţii. În războiul ruso-turc din 1710-1711, Brâncoveanu a dat dovadă de prudenţă, concentrând, totuşi, o oaste la Urlaţi.
Cu Moldova au existat relaţii apropiate, au avut loc schimburi economice, precum şi o largă circulaţie a tipăriturilor şi a manuscriselor. Brâncoveanu a intervenit pentru numirea lui Constantin Duca pe tronul Moldovei. De asemenea, i-a acordat sprijin material lui Dimitrie Cantemir în perioada de pregătire a campaniei din 1711.
După ce Habsburgii şi-au instaurat stăpânirea în Transilvania, Brâncoveanu a acordat sprijin pe plan ecleziastic românilor de acolo împotriva unirii bisericii ortodoxe cu Roma sub presiunea Curţii de la Viena. Sprijinul său s-a manifestat prin tipărirea şi difuzarea de cărţi de cult în limba română, cel mai adesea prin grija şi sub supravegherea directă a domnului, ctitorirea unor lăcaşuri de cult, precum biserica de la Făgăraş şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, unde domnul muntean avea o moşie moştenită de la bunicul său Preda, danii pentru biserici şi schituri, trimiterea de meşteri tipografi etc.
Constantin Brâncoveanu a sprijinit şi comunităţile creştine din Anatolia şi Siria, din Ierusalim şi Egiptul de nord, fapt posibil şi datorită menţinerii raporturilor relativ bune - deşi costisitoare - cu Poarta. Cunoscând bine problemele financiare cu care se confruntau toate aşezămintele de tradiţie bizantină din Orient, Brâncoveanu le-a acordat sprijin constând în danii (bani, produse, cărţi, manuscrise, lucrări de artă - orfevrerie, broderii etc.), burse de studii la Academia domnească din Bucureşti, găzduirea unor cărturari, dar, mai ales, formarea şi întreţinerea unei ''curţi itinerante'' alcătuită din înalţi ierarhi din comunităţile creştine din Orient. La Curtea voievodului s-au perindat numeroşi patriarhi şi mitropoliţi din Răsăritul ortodox, între care şi patriarhul Dosoftei al Ierusalimului.
Poate cel mai însemnat act în folosul culturilor orientale a fost introducerea tiparului arab. La 1700, la rugămintea patriarhului Atanasie al Antiohiei, care venise la Bucureşti, Constantin Brâncoveanu i-a cerut lui Antim Ivireanul să tipărească la Snagov, pe cheltuiala domniei, cărţi în limbile arabă şi greacă. Brâncoveanu a trimis, apoi, tiparniţa cu caractere arabe la Alep, unde aceasta a funcţionat între 1706-1711. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.