Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare mc. Evplu, arhidiaconul

Greco-catolice
Sf. m. Euplu; [Sf. Clara de Assisi]

Romano-catolice
Ss. Clara, fc.; Suzana, m.


Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 august, s-a născut în Grecia, la începutul secolului al XV-lea, numele din botez fiind Nicolae. A intrat din tinereţe în viaţa monahală. A fost hirotonit diacon şi preot în Muntele Athos la Mănăstirea Dionisiou.
După moartea mitropolitului de Tesalonic, Sfântul Nifon a fost ales în scaunul mitropolitan. În această calitate, de mitropolit al Tesalonicului, a participat la Sinodul de la Constantinopol din anul 1488, în care s-au respins hotărârile de unire cu Roma luate la Sinodul de la Florenţa în anul 1439.
În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales să ocupe scaunul patriarhal al Constantinopolului; a fost alungat din această înaltă demnitate clericală în anul 1488 şi rechemat în 1489. În anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopole unde, l-a întâlnit pe domnitorul muntean Radu cel Mare (1495-1508). Împreună cu acesta a ajuns în Ţara Românească unde a organizat cu înţelepciune viaţa bisericească a ţării. În urma unei dispute cu voievodul muntean, Sfântul Nifon a părăsit Ţara Românească, plecând la Muntele Athos, unde a şi murit, la vârsta de 90 de ani.
Ajuns la domnie Neagoe Basarab (1512-1521), care îl avusese părinte spiritual pe Sfântul Nifon, a făcut demersuri la Sfântul Munte pentru a-i aduce în ţară sfintele moaştele. Astfel, racla cu moaştele Sfântului Nifon a stat o vreme la Mănăstirea Dealu, deasupra mormântului lui Radu cel Mare. Ulterior din acestea au mai rămas în ţară capul şi o mână, care au fost depuse iniţial la Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab, apoi au fost mutate la Mitropolia Olteniei. AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.