S-a spus despre el că este creatorul variete-ului de televiziune din România. Presa l-a numit ''regele dansului în comunism'', dar l-a apreciat şi ca fiind cel care a dus coregrafia de televiziune la rang de artă. Cornel Patrichi, actor şi coregraf, care la 1 aprilie împlineşte 70 de ani, a cunoscut succesul pe scenele teatrelor din ţară şi străinătate, în televiziune, dar şi în film.
S-a născut la Bucureşti, la 1 aprilie 1944. A fost elev al Şcolii elementare 18, din Piaţa Romană, iar ''dintr-o întâmplare'' a ajuns la şcoala de balet.
''În mod normal, copilul începe de acasă să ţopăie, iar părinţii observă şi spun hai să-l ducem la şcoală. Eu am nimerit la şcoala de coregrafie dintr-o întâmplare. Era 1953 (..). A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport şi de la cultura generală. Aşa am nimerit eu la şcoala de balet. (...) Viaţa unui copil, într-o şcoală de balet, e cumplită! E anostă... Abia într-a VIII-a a început să-mi placă! Se îmbina arta cu tehnica... Dansul clasic nu e o plăcere pentru un copil!'', îşi aminteşte Cornel Patrichi într-un interviu.
A urmat apoi cursurile Liceului de coregrafie, pe care l-a absolvit în 1962. Unchiul său, care era director muzical la Teatrul ''Constantin Tănase'', l-a angajat prim-balerin.
''Am terminat studiile în 1962 şi toată vara am stat pe la Operă, sperând ca prin toamnă să mă angajeze. Într-o zi am trecut pe la unchiul meu, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al Teatrului 'Constantin Tănase', şi mi-au propus să vin ca prim-balerin. Acolo era o revistă de pe vremea lui Tănase - revista 'Cărăbuş''', povesteşte coregraful.
În 1972, directorul Teatrului ''Fantasio'' din Constanţa, Aurel Manolache, i-a propus să fie prim-balerin la teatrul său şi a dansat în spectacolele acestui teatru, timp de zece ani, făcând naveta Bucureşti-Constanţa.
''În 1970 m-am întâlnit cu Manolache, directorul teatrului 'Fantasio', care-mi propunea să vin la ei, ca maistru de balet categoria I. M-am angajat tot prim-balerin. Manolache îmi spunea că-mi trebuie derogare ca să fiu maistru. Într-o zi, am primit-o. Aveam 26 de ani. Am stat acolo zece ani, făcând naveta Bucureşti-Constanţa. Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiţia de dimineaţă, mergeam la hotel, care era foarte aproape de teatru, mâncam, mă odihneam, începea repetiţia de după-amiază şi pe la 9 seara aveam tren înapoi'', spunea Cornel Patrichi în interviu.
În opinia sa, cea mai bună perioadă pentru un balerin e între 17 şi 30 de ani. ''Acu' îi pun să facă şi facultate şi ies de acolo balerini bătrâni!''.
În televiziune, a lucrat cu Valeriu Lazarov, Ovidiu Dumitru, dar recunoaşte că a colaborat cel mai bine cu Alexandru Bocăneţ, din 1968, până în 1977, la moartea prematură a acestuia.
''Lucram la TV la tot felul de emisiuni şi am cunoscut-o pe Doina Levintza, care era nevasta lui Alexandru Bocăneţ. Într-o zi, ea mă întreabă: 'Tu îl cunoşti pe Andu?'. 'Nu'. 'El vrea să te cunoască'. Ne-am văzut şi ne-am simpatizat imediat. Da, vârful de carieră în televiziune a fost '73, cu Bocăneţ. Prin '68 am început să lucrez cu Bocăneţ şi a durat până în '77. Când era 'Gala Lunilor', nu era picior de om pe stradă", mărturisea Cornel Patrichi.
A avut puţine ieşiri în străinătate: Paris, Dresda, San Remo. ''În 1965 am fost la Paris, la un fel de olimpiadă a teatrelor de revistă. Am fost cu ruşi, israelieni, un teatru din Havana. A fost prima ieşire din ţară pentru 90% din trupa aia. Pentru balerini şi cântăreţi, important era să faci turnee în străinătate'', spune coregraful.
Un amic l-a sfătuit să încheie un contract în fosta RDG.
''Am pregătit trei numere şi am luat avionul spre Dresden. Am lucrat o lună şi am câştigat enorm de mulţi bani. Ne-am întors în ţară şi am mai plecat, am ajuns şi pe scena la San Remo. Vremurile erau din ce în ce mai grele. În '87 am plecat în Italia, cu un spectacol, şi am rămas. Aveam bani, ne-am cumpărat imediat o casă, o maşină'', povesteşte Cornel Patrichi.
De ce el şi soţia sa, Cornelia, tot balerină, au ales Italia? ''Pentru că e o ţară care seamănă cu România''. Au locuit în Toscana, şi-au deschis propria şcoală de balet - ''Dance Studio Patrichi''.
S-a întors în ţară după 1999. În urma invitaţiei lui Florin Călinescu de a realiza coregrafia la emisiunea ''Vineri seara cu Florin Călinescu''.
''În '99 ne-am pus problema dacă să revenim. Am venit întâi să ne ocupăm de procedurile legate de casă. (...) Atunci m-a sunat Florin Călinescu. Mi-a spus că are o emisiune. Avea diverse idei, aşa că am făcut 88 de balete în 11 luni, cât face un coregraf toată viaţa'', spune Cornel Patrichi.
S-a remarcat, totodată, ca actor şi coregraf pe marele ecran: ''Pădurea pierdută'', ''Pentru că se iubesc'', ''Cântecele mării'' (1971), ''Veronica'' (1972), ''Un august în flăcări'' (1974), ''Bună seara, domnule Wilde'', ''Actorul şi sălbaticii'', ''Alexandra şi infernul'' (1975), ''Gloria nu cântă'' (1976), ''Eu, tu şi Ovidiu'' (1977), ''Melodii, melodii'' (1978), ''Sfârşitul nopţii'' (1982), ''Viraj periculos'' (1983), ''The King of Communism: The Pomp and Pageantry of Nicolae Ceauşescu'' (2002).
Cornel Patrichi a fost decorat cu Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Cavaler de către preşedintele României, la 23 februarie 2004.
De peste 35 de ani este căsătorit cu Cornelia Patrichi şi au un fiu. Cum a cucerit-o pe frumoasa lui soţie? Cu un rol dintr-un film. L-a văzut jucând în ''Pădurea pierdută'', la premiera filmului regizat de Andrei Blaier, apoi au mers undeva să danseze. Şi au dansat vreo două ore, timp în care cei care mai erau pe ringul de dans s-au aşezat la mese să-i privească. Doar dansau doi balerini! AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)