Prima participare a României la Jocurile Paralimpice a fost la ediţia de vară, în 1972, la Heidelberg (Republica Federală Germania). Reprezentanţii României s-au reîntors în competiţie 24 de ani mai târziu, în 1996, la Atlanta (SUA).
România a câştigat trei medalii în istoria Jocurilor Paralimpice, toate fiind câştigate de Carol-Eduard Novak, la ciclism. Sportivul a câştigat medalia de aur la proba urmărire C4 pe pistă, la Jocurile Paralimpice de la Londra (2012) şi încă două medalii de argint.
Jocurile Paralimpice reprezintă evenimente de elită pentru sportivi cu dizabilităţi. Atleţii cu dizabilităţi s-au întrecut în cadrul Jocurilor Olimpice înainte de apariţia Jocurilor Paralimpice. Primul sportiv care a concurat la această categorie a fost gimnastul George Eyster, în 1904, care avea un picior artificial. Karoly Takacs (Ungaria) a concurat la probele de tir la ediţiile din 1948 şi din 1952 ale Jocurilor Olimpice de Vară. Un alt sportiv care a concurat la Jocurile Olimpice înainte de debutul Jocurilor Paralimpice a fost Lis Hartel, un sportiv de echitaţie care a câştigat medalia de argint la proba de dresaj.
Prima competiţie organizată pentru sportivii cu dizabilităţi, care a coincis cu Jocurile Olimpice, a avut loc în ziua de deschidere a Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra, din 1948. Medicul Ludwig Guttmann de la Spitalul Stoke Mandeville, care fusese ajutat să fugă din Germania nazistă de către Consiliul de Asistare a Refugiaţilor din mediul academic (CARA), în 1939, a găzduit o competiţie sportivă pentru pacienţii britanici veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial cu leziuni la măduva spinării. Primele jocuri s-au numit Jocurile internaţionale în scaun cu rotile din 1948 şi s-au organizat în acelaşi timp cu Olimpiada din 1948. Jocurile s-au organizat din nou în acelaşi loc, în 1952, unde veterani de război olandezi au participat alături de britanici. Aceste competiţii, cunoscute şi sub numele "Stoke Mandeville Games", sunt considerate precursoarele Jocurilor Paralimpice.
Prima ediţie a Jocurilor Paralimpice, destinate nu numai veteranilor de război, a fost organizată la Roma, în 1960. Atunci au concurat 400 de atleţi din 23 de ţări. Din 1960, Jocurile Paralimpice s-au desfăşurat în acelaşi an cu Jocurile Olimpice. După ce în vara anului 1976, categoria de sportivi participanţi s-a extins de la cei în scaune cu rotile până la persoane cu diferite dizabilităţi, numărul de participanţi a ajuns la 1.600.
Jocurile Paralimpice de Vară de la Seul s-au desfăşurat imediat după Olimpiadă, în acelaşi oraş-gazdă, cu aceleaşi amenajări. Evenimentul a fost luat ca exemplu şi pentru ediţiile din 1992, 1996 şi 2000. Într-un final, acest lucru a fost standardizat în cadrul unui acord agreat de Comitetul Paralimpic Internaţional şi Comitetul Olimpic Internaţional, în 2001, şi a fost extins până în 2020. Jocurile Paralimpice de Iarnă din 1992 au fost primele jocuri de iarnă care s-au desfăşurat în mod similar cu Olimpiada de Iarnă. Primele Jocuri Paralimpice de Iarnă au avut loc în 1976, la Örnsköldsvik, Suedia.
Jocurile Paralimpice au avut scopul de a evidenţia reuşitele sportive ale participanţilor, nu dizabilităţile lor. Cele mai recente competiţii s-au desfăşurat conform devizei de a arăta abilitatea, nu dizabilitatea. Mişcarea competiţională a evoluat de la începuturile ei. Spre exemplu, numărul de sportivi participanţi în Jocurile Paralimpice de Vară a crescut de la 400 de sportivi la prima ediţie, de la Roma, în 1960, până la 4.250 de sportivi participanţi la Londra 2012. Jocurile Paralimpice demonstrează că există sport şi dincolo de viaţa obişnuită.
La cea de-a IX-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de Iarnă, din Italia, publicul a depăşit aşteptările: peste 200.000 de spectatori i-au încurajat în cele zece zile de program pe cei 600 de competitori la probele de schi alpin, schi fond, biatlon, hochei şi curling. În cazul curling-ului, introdus pentru prima dată în calendar, s-a concurat din scaunele cu rotile.
La ediţia din 1972, România a participat cu un singur sportiv: Alex Peer, la tenis de masă, care a fost eliminat după primul meci.
În 1996, la Atlanta, sportivul Aurel Berbec a fost singurul român participant, la proba de powerlifting (ridicare de greutăţi), unde s-a clasat pe locul 12 din 13.
La Sydney, în anul 2000, Adrian Sandu a reprezentat România, tot la proba de ridicare de greutăţi, unde s-a clasat pe locul 16.
Istoria olimpică a ciclistului Carol-Eduard Novak a început la Atena, în 2004, când s-a clasat pe locul 4 (din 14). La acea ediţie a revenit şi Adrian Sandu, care s-a situat pe locul 9 (din 13) în clasament.
La Beijing, în 2008, România a concurat cu cinci sportivi. Pe lângă ciclistul Carol-Eduard Novak, la ciclism au participat Lehel Ruzsa şi Arnold Csaba Butu. Carol-Eduard Novak a concurat la patru probe de ciclism şi a luat medalia de argint la categoria individual clasa LC2. Corina Viorica Custură a participat la această ediţie la proba ridicare de greutăţi, iar Crina Steliana Tugui la tenis în scaun cu rotile.
Laura Văleanu este primul sportiv român care a concurat la Jocurile Paralimpice de Iarnă, la Vancouver, în 2010. Ea a participat la schi alpin, probele de slalom uriaş (unde s-a clasat pe locul 14 din 23) şi slalom.
La ediţia Olimpiadei de Vară din 2012, România a participat cu şase sportivi la patru sporturi. Carol-Eduard Novak a câştigat aurul la categoria individual C4 şi argintul la proba pe şosea C4. La ciclism a concurat şi Imre Torok. Pentru prima dată, ţara noastră a avut un reprezentant la atletism: Florin Marius Cojoc a concurat la categoria sărituri în lungime F46. Şi la înot s-a prezentat în premieră reprezentanţi ai ţării noastre: fraţii Naomi şi Samuel Ciorap. La tenis de masă, Dacian Maksin a participat la individual C3.
Laura Văleanu a fost, din nou, singura reprezentantă a României la Jocurile Paralimpice de Iarnă 2014 de la Soci, care s-au desfăşurat între 7 şi 16 martie. Sportiva în vârstă de 24 ani a fost singura din România calificată la Jocurile Paralimpice de la Soci. Ea a luat startul tot în concursul de schi alpin. De-a lungul celor de nouă zile de competiţii de la Soci, 547 de sportivi din 45 de ţări au concurat pentru 72 de seturi de medalii, în cadrul probelor la cinci sporturi de iarnă.

Reprezentanţi ai României la Jocurile Paralimpice

Florin Marius Cojoc este primul sportiv român care s-a calificat în probele de atletism ale jocurilor paralimpice. Are 32 de ani şi a devenit campion european la săritura în lungime în 2012, după ce, în 2010, a fost medaliat cu argint la Bologna, la probele de 100 de metri şi săritură în lungime. În acelaşi an, şi-a adjudecat medalia de bronz la campionatul de la Malaga, în aceleaşi probe.

Eduard Carol Novak (37 de ani) a fost campion naţional la patinaj viteză, dar nu a mai putut practica acest sport după un accident grav de circulaţie suferit în adolescenţă, când a rămas cu un handicap locomotor. A început să practice ciclism, iar în 2011 a devenit campion mondial, în Danemarca. În 2012, a devenit campion mondial în proba de contratimp pe un kilometru pistă.

Imre Torok (48 de ani) a ocupat locul trei la Cupa de Paraciclism pe Şosea de la Belgrad din 2011 în clasa C5.

Fraţii Naomi (16 ani) şi Samuel Ciorap (18 ani), ambii nevăzători, au început să practice înotul de performanţă în 2009. Naomi Ciorap a obţinut două medalii de aur şi una de argint la mondialele din 2010 din Turcia. Fratele său, Samuel, s-a clasat în 2012 pe primul loc la proba de 100 de metri spate, în Campionatul Internaţional de Nataţie al Ungariei.

Dacian Makszin este campion internaţional la tenis de masă. Imobilizat într-un scaun cu rotile, practică acest sport la nivel de performanţă şi este unul dintre cei doi sportivi care au reuşit să califice România la proba de tenis de masă din cadrul Jocurilor Paralimpice.

Laura Văleanu, 24 de ani, a fost singura din România calificată la Jocurile Paralimpice de la Soci. Laura Văleanu a terminat proba de slalom uriaş pe locul 7. Sportiva din Sibiu se poate lăuda cu locul 5 (slalom) şi locul 7 (slalom uriaş) la Jocurile Paralimpice 2014. AGERPRES/(Documentare - Roxana Mihordescu, editor: Cristian Anghelache)