Palatul Telefoanelor din Bucureşti este o clădire - monument istoric, localizată pe Calea Victoriei. Imobilul cu o înălţime de 52,5 m a fost construit între anii 1929-1933, într-un stil specific turnurilor zgârie-nori din America, având caracteristici reprezentative stilului Art Deco. În prezent, în Palatul Telefoanelor se află sediul central al companiei Romtelecom.
Marea Depresiune declanşată odată cu crahul de pe Wall Street, din 1929, a avut un impact puternic şi asupra economiei României. Guvernul român a decis atunci să contracteze un împrumut de la trustul american Morgan, tranzacţie care s-a soldat cu acordarea unui monopol pe o perioadă de 20 de ani Corporaţiei Internaţionale de Telefonie şi Telegraf (International Telephone and Telegraph Corporation- ITT) din SUA. ITT a înfiinţat mai târziu Societatea Anonimă Română de Telefoane (''Romanian Telephone Company, Ltd.''- SART), care şi-a stabilit ca obiective modernizarea serviciilor de telefonie din România şi construcţia Palatului Telefoanelor.
Pe locul unde urma să fie construit sediul societăţii s-a aflat terasa Oteteleşanu, una dintre cele mai populare grădini din Capitală de la sfârşitul secolului al XIX-lea, frecventată de personalităţi ale culturii româneşti, precum Şt. O. Iosif, George Coşbuc sau Ion Minulescu. Localul era la concurenţă cu restaurantul Casa Capşa, ambele fiind poziţionate în apropierea Teatrului Naţional. Însă, spre anii '30, vechea terasă îşi pierduse farmecul de odinioară şi ajunge să fie cumpărată de Societatea de Telefoane.
Proiectul clădirii a fost încredinţat unei echipe formate din trei arhitecţi străini: Louis Weeks, Edmond van Saanen Algi şi Walter Froy. Unul din cei trei arhitecţi semnatari, olandezul stabilit în România, Edmond van Saanen Algi, a proiectat mai multe clădiri reprezentative din Bucureşti, cum ar fi Academia de Studii Economice.
Construcţia a durat aproximativ 20 de luni şi a fost finalizată în 1933. Societatea Anonimă de Construcţii Union a efectuat lucrările la fundaţie. Palatul Telefoanelor a fost una dintre primele clădiri din Bucureşti construite pe schelet de oţel, lucrarea fiind realizată de Uzinele şi Domeniile de Fier de la Reşiţa.
Era prima clădire modernă de pe Calea Victoriei, iar stilul Art Deco evidenţia viziunea progresistă. În plus, telefonul, ale cărui elemente au fost folosite în stilizarea detaliilor (designul mânerelor de la uşi, obiecte de interior) era, de asemenea, considerat un simbol al progresului şi al încrederii în viitor.
Inaugurarea palatului a avut loc în 1934, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Noua clădire de 52,5 metri a fost cel mai înalt imobil din Bucureşti până la construcţia Hotelului Intercontinental (1970). Apariţia palatului în peisajul arhitectural al capitalei a stârnit proteste, dar acestea s-au stins mult mai repede decât în cazul altor clădiri similare, cum ar fi blocul Patria de pe bulevardul Magheru (proiectat de arhitectul Horia Creangă), inaugurat cu un an înainte.
Clădirea a fost extinsă atât în înălţime, cât şi pe orizontală în 1940 şi 1946 şi a rezistat cutremurelor din 1940, 1977, 1986 şi 1990 şi bombardamentului Forţelor Aliate din 1944, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu aceeaşi soartă a avut şi clădirea Teatrului Naţional, aflată în imediata vecinătate a Palatului Telefoanelor, care a fost distrusă în timpul bombardamentului de la 24 august 1944.
În era comunistă, clădirea a intrat sub controlul guvernului, după ce Societatea de Telefoane a fost naţionalizată şi a trecut în structura Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor. După Revoluţie, a fost înfiinţată regia autonomă Rom-Post-Telecom, reorganizată în iulie 1991 în Romtelecom.
Un studiu efectuat în 1993 a evidenţiat probleme în structura clădirii. Acoperişul nu fusese proiectat să susţină antenele de tipul celor folosite în telefonie. Ingineri şi proiectanţi au retrasat planurile pentru construcţie şi experţi au proiectat lucrări de restaurare şi reconstrucţie a faţadei originale. În anul 1995 a fost demarat un amplu proiect de consolidare a structurii, după proiectul specialistului în structuri, prof. ing. Alexandru Cişmigiu, iar lucrările, care au durat aproximativ 10 ani, au fost realizate de firma ''Proiect Bucureşti''. Întregul proiect, care a angajat în total 700 de persoane, a ajuns să fie unul din cele mai mari proiecte arhitecturale de reconstrucţie din România. Costul estimativ al proiectului a fost de 1 milion de euro, iar lucrările s-au finalizat în anul 2005.
Prin semnificaţiile sale istorice şi arhitecturale, Palatul Telefoanelor reprezintă în prezent un reper al imaginii vechii capitale interbelice. AGERPRES/ (Documentare- Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru)