Scriitorul Petru Popescu, romancier, scenarist şi realizator de filme român, care s-a stabilit de ani buni în SUA, împlineşte, la 1 februarie, 70 de ani.
Născut la 1 februarie 1944 la Bucureşti, Petru Popescu provine dintr-o familie de intelectuali - tatăl, Radu Popescu, a fost un cunoscut cronicar dramatic, iar mama, Nelly Cutava, actriţă la Teatrul Nottara.
''Era multă tradiţie literară în familia mea, am crescut în religia literaturii'', mărturisea Petru Popescu într-un interviu.
A urmat cursurile Liceului ''Spiru Haret'' din Capitală, după care s-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, secţia limbi străine (germanice). A absolvit în specializarea literatura comparată. După câţiva ani a obţinut o bursă ''Gottfried von Herder'' la Viena (1971-1972). În 1974, a fost invitat la International Writing Program of the University of Iowa, un seminar internaţional de reputaţie la vremea aceea.
A debutat editorial cu volumul de versuri ''Zeu printre blocuri'' (1966), urmat de antologia lirică ''Fire de jazz'' (1969). După ce, iniţial, a publicat proză scurtă - nuvelele din ''Moartea din fereastră'' (1967, Premiul pentru proză al revistei ''Amfiteatru''), a deschis seria romanelor cu ''Prins'' (1969). ''Dulce ca mierea e glonţul patriei'' (1971), al doilea roman al său, i-a adus celebritatea naţională. Au urmat povestirile din ''Om în somn'' (1971), romanele ''Să creşti într-un an cât alţii într-o zi'' (1973), ''Sfârşitul bahic'' (1973), ''O legendă munteană'' (1974). Romanele sale au fost traduse în mai multe limbi străine, la puţin timp după publicare. A publicat şi eseuri: ''Între Socrate şi Xantipa'' (1973), care cuprinde texte apărute în revistele literare.
În primii ani de activitate ca scriitor, era iubit de cititorii tineri, dar după patru romane publicate, oarecum disidente, relaţiile cu Direcţia presei deveniseră foarte încordate. Atunci s-a hotărât să rămână în SUA, unde s-a stabilit în 1975. S-a înscris la Şcoala de Film din Los Angeles, la clasa de scenaristică şi regie. Semnase, deja, în România, scenariul pentru filmul ''Drum în penumbră'', în 1972, regia Lucian Bratu.
Primul scenariu pentru un film care s-a difuzat la American United Artists a fost ''The Last Wave'' (1977, regia Peter Weir). La puţin timp a început să scrie proză în engleză. În 1979 a devenit membru al sindicatului scenariştilor americani.
În exil, a scris şi publicat foarte mult. După un prim volum de versuri (''Boxes, Stairs and Whistletime''), Petru Popescu a scris primul său roman în limba engleză - ''Before and after Edith'' (1978), pentru care a primit mai târziu oferte pentru realizarea unui film. Au urmat romanele ''The Last Wave'' (1978, ecranizat în regia celebrului Peter Weir), ''Obsesive Love'' şi ''Death of an Angel'', şi ele ecranizate, al doilea fiind regizat chiar de scriitor, fiind distribuit în 1986.
''Am regizat doar un singur film, de lung metraj, 'Death of An Angel', distribuit de 20th Century Fox. Dar prefer, din toate punctele de vedere, proza, şi cred că şi ea mă preferă pe mine'', spunea Petru Popescu.
În acelaşi an, 1986, a publicat romanul ''In Hot Blood'', iar în 1990 a publicat cartea ''Amazon Beaming'', rodul unei călătorii în jungla amazoniană din 1987, în cursul căreia îl cunoaşte pe exploratorul american Loren McIntyre.
În 1991 a revenit în ţară, pentru prima oară după 16 ani. După această vizită, Petru Popescu a publicat o serie de reportaje şi eseuri despre România în mai multe ziare şi periodice americane, a scris un scenariu de film despre ţară, intitulat ''Nobody's Children'', lansat în 1994. A publicat şi cartea-jurnal ''The Return'', apoi romanul ''Almost Adam'' (1995), care l-a lansat în lumea scriitorilor de succes din America, urmat, în 2001, de un altul: ''The Oasis'': A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp, ''Footprints in Time'' (''Urme în timp'', tradus şi publicat în limba română). În 2009, scriitorul Petru Popescu a revenit în ţară cu ocazia turneului de promovare a celui mai recent roman, "Supleantul".
''Cartea la care mă aşteptam cel mai puţin, dar pe care o dorisem cu patimă, a fost scrisă în româneşte, 'Supleantul'(...). Mi-a făcut cineva observaţia că scriitori care au schimbat limba există, deşi nu sunt mulţi, dar scriitori care să practice două limbi când îşi scriu cărţile, câte cazuri semnificative sunt? Mă bucur că la această rară performanţă, contemporanul curent citabil sunt eu'', spunea scriitorul.
Cu ocazia revenirii în ţară pentru promovarea romanului ''Supleantul'', Petru Popescu a făcut câteva mărturisiri legate de fericire, nefericire şi scopurile omului în viaţă.
''Nefericirea, când mergi înainte, nu înapoi, când progresezi, nu stagnezi, poate nu este nefericire, ci doar regret. Printre picături, mai eşti şi fericit. Sunt fericit că scriu, astăzi, ca întotdeauna. Am fost delirant de fericit ca am putut scrie 'Supleantul' în româneşte, cu mai mult umor decât cărţile mele din tinereţe. Ce ar mai fi fost de făcut în viaţă? Golul de ţeluri este cea mai mare nefericire'', a spus scriitorul.
Petru Popescu deţine numeroase premii internaţionale pentru scenarii de film.
În septembrie 2013, el a fost invitat de onoare al Muzeului Naţional al Literaturii Române, unde a participat la lansarea volumului ''Petru Popescu prins în istorie'', de Dinu Bălan şi a vorbit despre ''Preţul succesului de la Bucureşti la Hollywood'', în cadrul Conferinţelor Muzeului Naţional al Literaturii Române. Cu acest prilej, Cu acest prilej a fost proiectat filmul "Petru Popescu prins între amintiri necenzurate", realizat de Clara Mărgineanu, în anul 2002.
Tot în septembrie 2013, scriitorul a participat la o întâlnire cu tema "Hollywood-ul etnic - de la Spielberg la Petru Popescu", explicând cum se schimbă pentru cei asemenea lui, pentru "expatriaţi", noţiunea de identitate naţională în Statele Unite.
Petru Popescu a susţinut că în America s-a simţit "foarte ca acasă", dat fiind faptul că mulţi dintre aceia care lucrează la Hollywood sunt americani care provin însă din ţări din Europa de Est şi despre realităţile cărora aceştia fie glumesc, fie povestesc înduioşaţi.
"M-a servit în carieră şi curiozitatea - nu erau mulţi români atunci - şi faptul că toţi erau de pe altundeva şi nimeni nu avea un conflict personal cu faptul că mai avea o identitate", a declarat scriitorul pentru AGERPRES.
Pe de altă parte, Petru Popescu consideră că "unul dintre marile avantaje ale Americii este că parcă eşti într-un avion supersonic, nu e foarte mult să te mai uiţi la anumite amănunte ca aici (n.r. - în Europa)".
"În Europa parcă eşti într-un balon cu aer cald (...), în vreme ce în America mergem cu viteză, importantul, esenţialul cel mai mare contează", a spus scriitorul.
El a adăugat că modelul american de cultură "internaţională" se va extinde şi va deveni şi model european, aceasta neînsemnând că Europa îşi va pierde astfel identitatea.
Referindu-se la periplul publicării romanului "Sfârşitul bahic", care reflecta un fragment din realităţile vieţii evreilor din România, scriitorul a afirmat că romanul nu a fost înţeles la vremea respectivă şi-şi doreşte să-l republice în ţară.
El a declarat pentru AGERPRES că după 1990, când s-a întors pentru prima dată în ţară, a constatat "o existenţă foarte dură, foarte multă confuzie, nu se ştia nici viitorul, nu se mai înţelegea nici trecutul", dar că în prezent România este foarte schimbată faţă de acea perioadă, "a progresat mult".
Petru Popescu are ''un hobby vechi, călătoriile. ''Am cutreierat planeta prin toate sălbăticiile posibile, minus Antarctica, deocamdată. Când l-am cunoscut pe Loren McIntyre, descoperitor al izvorului Amazonului, a fost ca şi cum un erou intim ar fi devenit realitate. Am fost prieteni strânşi. Am vizitat Amazonia şi Caraibele împreună'', a spus scriitorul. În ceea ce priveşte cunoştinţele lingvistice, ele ''nu sunt hobby, sunt necesitate'', mai spune scriitorul. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)