COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă COD GALBEN: 25-05-2025 ora 19 Intre 19:50 si 01:50 se va semnala Ploi ce vor acumula 20…30 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 20 ...30 l/mp. in Județul Gorj, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Phenian, 2 apr /Agerpres/ - Coreea de Nord a introdus în codul penal pedepse mai aspre pentru importul şi distribuţia de produse culturale din Coreea de Sud. Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap a obţinut în exclusivitate, duminică, noul text de lege, revizuit în 2015.

Potrivit legii penale nord-coreene, importul, distribuţia şi deţinerea de produse ale "culturii decadente" sau implicare în "acte decadente" sunt pedepsite cu muncă silnică între cinci şi zece ani. Coreea de Nord defineşte ca "acte decadente" consumul sau reproducerea de "imagini, fotografii, cărţi, muzică şi filme care sunt decadente şi sugestive". Potrivit Yonhap, formularea se referă la piese de teatru, filme şi muzică din Coreea de Sud.

În versiunea anterioară, din 2012, a codului penal, pedeapsa maximă pentru infracţiunile menţionate era de doi ani de închisoare în regim de muncă silnică, arată baza de date a Ministerului Unificării de la Seul. Totodată, s-au dublat la 10 ani pedepsele pentru vizionarea "emisiunilor de televiziune ale duşmanului", precum şi pentru colecţionarea şi distribuţia propagandei inamice.

Yonhap apreciază că Phenianul doreşte să reacţioneze mai dur la contactele cetăţenilor nord-coreeni cu cultura sud-coreeană, care ar putea slăbi coeziunea socială a ţării lor. În iulie anul trecut, publicaţia online Daily NK arăta că în Coreea de Nord s-a înăsprit represiunea împotriva contrabandei cu DVD-uri sau memorii USB cu teatru şi film sud-coreean.

În noua versiune a codului penal au fost introduse şi pedepse de până la un an de închisoare pentru oficialii nord-coreeni care nu pun în practică imediat şi corespunzător "învăţămintele" foştilor lideri Kim Ir-sen şi Kim Jong-il, respectiv bunicul şi tatăl actualului conducător al Coreei de Nord, Kim Jong-un. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.