COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 20 Intre 20:00 si 21:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Arad, Județul Hunedoara; COD PORTOCALIU: 17-06-2025 ora 19 Intre 19:48 si 20:30 se va semnala vijelie cu rafale de 70...80 km/h, averse torențiale ce vor cumula 30...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni in Județul Buzău; COD GALBEN: 17-06-2025 ora 19 Intre 19:10 si 20:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. in Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-06-2025 ora 19 Intre 19:10 si 20:15 se va semnala local - averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni in Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 24 mar /Agerpres/ - Cancelarul german Angela Merkel nu se aşteaptă ca şi alte ţări în afară de Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, potrivit unui interviu publicat vineri de cotidianul Passauer Neue Presse de şefa executivului de la Berlin, cu o zi înainte ca liderii statelor UE să se reunească la Roma pentru a marca 60 de ani de la semnarea actului fondator al Comunităţii Europene, transmite Reuters.

Premierul britanic Theresa May va lansa miercuri, 29 martie, procesul de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar, ceea ce va deschide calea a doi ani de negocieri cu Bruxellesul.

Întrebată dacă se teme că şi alte ţări membre ar putea părăsi Uniunea Europeană, Merkel a răspuns: ''Nu. Statele membre luate individual au, desigur, opinii diferite despre cum putem modela viitorul, dar calea generală de a avansa este clară: mai multă cooperare''.

Ea a indicat apărarea, controlul frontierelor externe ale UE, politica economică şi lupta contra militantismului islamist drept domenii de cooperare.

Angela Merkel a estimat că scrisoarea pe care şefa guvernului britanic o va trimite la Bruxelles pentru a anunţa activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona nu va umbri summitul din 25 martie consacrat împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

''În anii următori, activitatea noastră se va concentra în ambele direcţii - pe de o parte, negocierile cu Marea Britanie privind ieşirea (din UE), pe de altă parte consideraţiile referitoare la a face Uniunea Europeană cu 27 de membri potrivită pentru viitor'', a adăugat ea.

La întrebarea dacă ar trebui oprite negocierile de aderare a Turciei la UE, Merkel a răspuns că ar trebui aşteptat întâi rezultatul referendumului din 16 aprilie privitor la reforma constituţională prin care vor fi extinse prerogativele preşedintelui turc. Ea a subliniat că tratează foarte serios un raport european care susţine că schimbările constituţionale propuse prin reforma respectivă constituie un mare pas înapoi pentru democraţie.

Ankara a respins raportul respectiv.

Berlinul a calificat luni drept 'inacceptabile' acuzaţiile formulate cu o zi în urmă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a afirmat că şefa executivului german 'aplică practici naziste' contra etnicilor turci din Germania şi a oficialilor turci. Ankara mai acuzase Germania, la începutul lunii martie, că a recurs la practici 'naziste' atunci când a împiedicat desfăşurarea mitingurilor electorale pro-referendum şi când a refuzat participarea unor oficiali turci, provocând reacţii critice la Berlin, Bruxelles, Paris şi Haga. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.