COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 21 feb /Agerpres / - Un şofer aflat la volanul unui camion furat şi încărcat cu canistre cu gaz a fost arestat marţi dimineaţa în urma unei ample operaţiuni a Poliţiei din Barcelona, după ce oamenii legii au tras focuri de armă în direcţia autovehiculului pentru ca şoferul să oprească, transmite postul spaniol Antena 3 TV.

Individul conducea camionul cu mare viteză, pe contrasens, pe o arteră aglomerată ce ducea spre centrul oraşului. A ignorat apelurile poliţiştilor de a opri şi i-a atras pe aceştia într-o urmărire în cursul căreia câteva canistre cu gaz au căzut din remorca autovehiculului. O persoană a fost rănită.

Şoferul a oprit abia după ce unul dintre poliţiştii care luau parte la intervenţie a tras înspre camion, iar gloanţele au spart parbrizul maşinii.

Oamenii legii l-au reţinut, iar din verificări a reieşit că individul este un cetăţean suedez cu probleme psihice, potrivit Antena 3 TV.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru publicaţia La Vanguardia că există bănuieli că bărbatul se afla şi sub influenţa drogurilor, relatează şi The Telegraph.

Cercetările continuă pentru ca autorităţile să se asigure că a fost vorba despre un incident fără vreo legătură cu o posibilă ameninţare teroristă. AGERPRES/(AS - autor: Irina Stoica, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.