Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mogadiscio, 8 feb /Agerpres/ - Fostul premier Mohamed Abdullahi Farmajo a fost ales miercuri preşedinte al Somaliei în urma unui vot al parlamentarilor, promiţând să lupte cu cele două flageluri majore din ţară, corupţia şi combatanţii islamişti shebab, transmite AFP.

După două runde de vot care au durat mai mult de şase ore, actualul preşedinte Hassan Sheikh Mohamud şi-a recunoscut înfrângerea, iar Mohamed Abdullahi Farmajo, membru al unui dintre principalele clanuri din ţară, Darod, a fost proclamat învingător.

Alegerea sa marchează finalul unui proces electoral care a durat mai multe luni şi a fost umbrit de numeroase acuzaţii de corupţie şi manipulare.

În ciuda absenţei sufragiului universal, a cărui introducere a fost amânată în cele din urmă pentru 2020, această alegere a noului preşedinte este văzută ca un pas înainte în această ţară privată de un veritabil stat central după căderea autocratului Siad Barre, în 1991.

"Este începutul unităţii pentru naţiunea somaleză, începutul luptei contra (militanţilor -n.r.) shebab şi a corupţiei", a afirmat noul şef de stat în faţa parlamentarilor, jurnaliştilor şi observatorilor adunaţi într-un hangar al aeroportului din Mogadiscio, unul dintre locurile cel mai bine protejate din oraş, unde a fost organizată alegerea preşedintelui.

Dispunând de cetăţenia somaleză, dar şi de cea americană, Mohamed Abdullahi Farmajo a fost prim-ministru timp de opt luni, în 2010 şi 2011. El a fost înlăturat înainte de a avea timp să-şi demonstreze calităţile, dar rămâne popular în rândul populaţiei, care îl percepe ca un om aflat în apărarea săracilor şi a refugiaţilor.

"Astăzi este o zi mare, (...) îl felicit pe Farmajo pentru victorie şi vă chem pe toţi să lucraţi de o manieră sinceră cu el", a declarat preşedintele în exerciţiu Hassan Sheikh Mohamud.

Civili şi soldaţi au sărbătorit în capitală victoria noului preşedinte, aceştia din urmă trăgând focuri de armă în aer, în timp ce străzile erau aproape goale de două zile.

Temându-se de un nou atac al shebab, primarul a îndemnat locuitorii din Mogadiscio să rămână în case, magazinele şi şcolile erau închise, iar soldaţi puternic înarmaţi patrulau pe străzi. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.