COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 13 ian /Agerpres/ - Circa 180 de pasageri ai unui tren Thalys venind de la Bruxelles au rămas blocaţi ore întregi în noaptea de joi spre vineri din cauza furtunii care a afectat nordul Franţei, a informat compania feroviară, citată de AFP.

Călătorii sunt "pe drum spre Paris cu TGV-ul", a anunţat Bertrand Camus, unul dintre responsabilii Thallys. Potrivit acestuia, aceştia urmau să ajungă în jurul orei 08:30 GMT în capitala Franţei, cu "zece ore întârziere" faţă de momentul prevăzut, după o călătorie marcată de două incidente.

Trenul plecase de la Bruxelles în jurul orei locale 19:00 (18:00 GMT) în direcţia Paris, însă a avut o problemă de alimentare cu electricitate în timp ce mergea pe ruta clasică, a indicat Camus.

Mutat pe o rută alternativa, trenul s-a confruntat cu un al doilea incident legat de furtună, din cauza unui copac care a deteriorat pantografele, a completat acesta.

Pasagerilor blocaţi le-au fost furnizate paturi, băuturi calde şi alimente de către pompieri şi protecţia civilă.

Compania feroviară Thalys se va ocupa de rambursarea biletului şi va oferi pasagerilor călătorii gratuite cu Thalys, a adăugat Camus.

Jumătatea de nord a Franţei - aminteşte AFP - a fost afectată în noaptea de joi spre vineri de o puternică furtună hibernală, cu rafale de vânt care au atins 130 km/oră.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.