COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxelles, 12 ian /Agerpres/ - Candidaţii la funcţia de preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate s-au declarat, miercuri seară, într-o dezbatere organizată la Bruxelles de site-ul de ştiri Politico.eu, în favoarea amendării Tratatului Uniunii Europene şi existenţei unui singur sediu al PE (spre deosebire de situaţia actuală, cu două sedii, la Strasbourg şi Bruxelles) şi au estimat că ieşirea Marii Britanii din UE este un proces ireversibil.

La dezbaterea de miercuri seară, moderată de Ryan Heath şi Maia de la Baume, jurnalişti specializaţi în afaceri europene, au participat Antonio Tajani din partea PPE, socialistul Gianni Pittella, Helga Stevens din partea grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Guy Verhofstadt din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Eleonora Florenza din partea grupului Stânga Unită Europeană-Stânga Verde Nordică (GUE-NGL), Jean Lambert din partea Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Laurenţiu Rebega, reprezentant al grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii (ENF). Nu a fost prezent Piernicola Pedicini, candidatul grupului Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD, euroscepticii).

În cadrul dezbaterii, candidaţii au trebuit, printre altele, să răspundă cu 'da' sau 'nu' unei serii de zece întrebări rapide.

Una dintre aceste întrebări s-a referit la ideea creării unei armate a Uniunii Europene, iar părerile candidaţilor au fost împărţite. Reprezentanta comuniştilor (GUE-NGL) şi cea a Verzilor s-au pronunţat împotriva acestui proiect, candidaţii ECR, liberalilor şi ENF s-au declarat favorabili, în timp ce Antonio Tajani şi Gianni Pittella nu au oferit un răspuns clar pentru sau împotrivă.

O altă întrebare interesantă a fost dacă negocierile trilaterale Comisie-Consiliu-Parlament ar trebui să fie televizate. Singurii care au răspuns afirmativ au fost Helga Stevens şi Laurenţiu Rebega, în timp ce toţi ceilalţi candidaţi s-au declarat contra televizării negocierilor respective.

Cu excepţia reprezentantului grupului europarlamentar Europa Naţiunilor şi Libertăţii, toţi candidaţii au susţinut ideea ca engleza să rămână principala limbă de lucru în UE şi după Brexit, dar şi ideea adoptării unor sancţiuni contra Poloniei. Această ţară trece printr-o criză politică majoră, după ce parlamentarii din cel mai mare partid de opoziţie, Platforma Civică (PO), au ocupat pe 16 decembrie 2016 principala cameră a legislativului polonez din cauza dezacordului legat de accesul presei la lucrările parlamentului şi de legea privind bugetul ţării pe 2017. Joi, parlamentarii PO au decis să-şi suspende protestul; începerea sesiunii parlamentare a fost amânată până la 25 ianuarie.

Europarlamentarii îl vor desemna prin vot marţi 17 ianuarie, la Strasbourg, pe preşedintele Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. Dacă Tajani va fi ales preşedinte al Parlamentului European, atunci Partidul Popular European va deţine conducerea principalelor instituţii ale UE - Comisia Europeană (Jean-Claude Juncker), Consiliul European (Donald Tusk) şi Parlamentul European (Antonio Tajani). AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.