Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 20 dec /Agerpres/ - Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat luni "teroriştii islamişti" care agresează "continuu creştinii", după atacul cu un camion contra unui târg de Crăciun la Berlin care a făcut cel puţin 9 morţi, transmite AFP.

"Civili nevinovaţi au fost ucişi pe străzi în timp ce se pregăteau să serbeze Crăciunul. Statul Islamic şi alţi terorişti islamişti atacă în mod continuu creştinii în sânul comunităţilor lor şi lăcaşuri de cult", a afirmat viitorul preşedinte, explicând că această strategie face "parte din jihadul lor mondial".

"Aceşti terorişti, la fel ca şi reţelele lor regionale şi mondiale, trebuie să fie eradicate de pe faţa Pământului, o misiune pe care urmează să o ducem la bun sfârşit împreună cu toţi partenerii noştri iubitori de libertate", a adăugat Trump, în comunicatul său, calificând faptele petrecute în capitala Germaniei drept un "atentat terorist terifiant".

Cel puţin nouă persoane au fost ucise luni seara şi circa 50 rănite după ce un vehicul greu a intrat într-un târg de Crăciun la Berlin, potrivit unui bilanţ provizoriu al autorităţilor germane, care se gândesc de asemenea la pista probabilă a unui atentat. AGERPRES/ (AS - autor: , editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.