COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 07-05-2025 ora 14 Intre 14:55 si 16:30 se va semnala descărcări electrice, averse ce vor cumula local 20...30 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni in Județul Prahova;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Chişinău, 28 nov /Agerpres/ - În Republica Moldova vor fi deschise 35 de secţii de votare pentru alegerile parlamentare din România ce vor avea loc pe 11 decembrie, a anunţat luni ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.

În cele 35 de secţii de votare vor fi distribuite 87.500 de buletine de vot.

'Acest scrutin electoral introduce două noi particularităţi. Cetăţenilor români din străinătate li se oferă posibilitatea de a vota prin corespondenţă şi, totodată, de a vota la secţiile special înfiinţate la solicitarea alegătorilor. În Republica Moldova, în registrul electoral de la misiune s-au înregistrat 2.446 de persoane, iar 880 dintre aceste solicitări au fost validate de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru votul prin corespondenţă', a precizat Daniel Ioniţă.

Ambasadorul a mai declarat că, pentru a evita fraudele electorale, autorităţile române vor introduce o nouă procedură în timpul votului, şi anume scanarea actelor de identitate ale votanţilor, iar, la finalul scrutinului, procesul de numărare a voturilor va fi înregistrat video.

'În timpul votării, pe lângă paşaportul românesc, basarabenii trebuie să prezinte şi actele de identitate care să le ateste reşedinţa în Republica Moldova. Cele mai multe secţii de votare vor fi deschise la Chişinău - 12 secţii. Totodată, în centrul ţării vor fi deschise secţii de votare în Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Căuşeni, Anenii-Noi, Bardar şi Călăraşi. În sudul Republicii Moldova vor fi deschise secţii de votare la Consulatul General al României din Cahul, la Cantemir, Leova, Cimişlia, Giugiuleşti şi Carabetovca, iar la nordul ţării vor fi deschise secţii de votare la Consulatul General al României din Bălţi, la Drochia, Edineţ, Floreşti, Făleşti şi Soroca', a menţionat Ioniţă.

La alegerile prezidenţiale din România desfăşurate în anul 2014, pentru cetăţenii români din Republica Moldova au fost deschise 23 de secţii de votare. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.