COD GALBEN: 04-05-2025 Intre 08:00 si 14:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 8 nov /Agerpres/ - America se pregătea marţi pentru o seara electorală excepţională, la finalul căreia va afla dacă viitorul preşedinte al Statelor Unite, cel de-al 45-lea, va fi democrata Hillary Clinton sau republicanul Donald Trump, notează AFP.

Alegătorii americani votează marţi nu doar pentru desemnarea viitorului preşedinte al SUA, ci se pronunţă şi cu privire la reînnoirea mandatelor a 34 dintre cele 100 de locuri ale Senatului şi pentru cele 435 locuri în Camera Reprezentanţilor. Democraţii speră să reia controlul în Senat, dominat în prezent, la fel ca şi Camera Reprezentanţilor, de aleşii republicani.

Douăsprezece state îşi vor alege şi guvernatorii, iar în mai multe state vor avea loc referendumuri asupra unor chestiuni precum legalizarea marijuanei şi abrogarea pedepsei capitale.

Milioane de americani au votat deja anticipat. Votul se derulează în cadrul unui scrutin indirect, întrucât acum vor fi aleşi marii electori care pe 19 decembrie vor desemna viitorul preşedinte dintre Hillary Clinton şi Donald Trump. La nivel naţional există în total 538 de mari electori, iar numărul lor variază între state în funcţie de populaţia lor.

Pentru a câştiga postul de titular al Casei Albe, un candidat trebuie să obţină voturile a 270 de mari electori, ceea ce înseamnă majoritatea absolută dintre cei 538 de mari electori. În 48 de state din componenţa SUA, scrutinul este majoritar într-un tur, ceea ce înseamnă că acel candidat sosit în frunte într-un stat câştigă totalitatea voturilor marilor electori din statul respectiv.

Americanii îşi aleg preşedintele şi vicepreşedintele votând pe un imens teritoriu ce acoperă patru fusuri orare. Primele secţii de vot se vor închide pe coasta de est miercuri la ora 00:00 GMT şi ultimele în statul Alaska, la 06:00 GMT. Festivităţile vor începe marţi la ora locală 19:00 (miercuri 00:00 GMT) când toate secţiile de vot din Georgia, Carolina de Sud, Virginia şi Vermont, precum şi cele din Indiana şi Kentucky, se vor fi închis.

Primele surprize ar putea apărea în Georgia, dacă Trump pierde în acest stat câştigat în mod normal de republicani, şi în Virginia, dacă Hillary Clinton pierde în acest stat, câştigat în 2012 de preşedintele democrat Barack Obama.

Jumătate de oră mai târziu, la 00:30 GMT, şocul ar putea veni din statele-cheie Ohio şi Carolina de Nord, care au 18, respectiv 15 mari electori. Statul Ohio, rural şi industrial, este un fief al democraţilor, iar statul Carolina de Nord este tradiţional republican, însă fiecare dintre ele ar putea bascula în tabăra adversă.

În intervalul orar 01:00 - 02:00 GMT, harta electorală a SUA va fi completată cu roşu (culoarea Partidului Republican) şi albastru (culoarea Partidului Democrat) pe măsura sosirii rezultatelor votului din încă 30 de state.

Esenţial s-ar putea dovedi statul Florida (29 de lectori), câştigat de Barack Obama în 2012 la capătul a patru zile de numărare a buletinelor de vot. Acest stat a fost decisiv în alegerile din anul 2000, pentru departajarea candidaţilor George W. Bush (republican) şi Al Gore (democrat).

Importante de urmărit sunt şi evoluţiile din New Hampshire, mic stat predominant rural, în mod tradiţional democrat, dar extrem de disputat în acest an, şi din Pennsylvania, stat industrial, de asemenea fief democrat, ce are 20 de mari electori.

Miercuri în jurul orei 02:00 GMT vor fi anunţate şi rezultatele din Arizona şi Texas, state conservatoare situate la frontiera cu Mexic şi în care sondajele de opinie dau un avans comfortabil lui Donald Trump. Fiefuri ale democraţilor cu un total de 35 de mari electori, Colorado, Michigan şi Wisconsin ar putea fi câştigate de republicani.

Posturile de televiziune, care vor anunţa rezultatele stat cu stat graţie unui sistem sofisticat bazat pe rezultate parţiale, sondaje la ieşirea de la vot (exit-polls) şi propriile estimări, nu vor mai aştepta decât rezultatul votului din California (55 de mari electori), stat dominat de democraţi, pentru a anunţa în regim de breaking-news numele noului preşedinte al statelor Unite. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Ana Maria Luca)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.