COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 00:05 si 03:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 7 nov /Agerpres/- Kremlinul a negat luni orice implicare a Moscovei într-un presupus complot care ar fi vizat asasinarea premierului din Muntenegru, Milo Djukanovic, după ce justiţia din această ţară a anunţat că un grup de 'naţionalişti ruşi' a condus o asemenea operaţiune, relatează agenţia EFE.

'Negăm categoric posibilitatea unei implicări la nivel oficial în orice încercare de a organiza acţiuni ilegale', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a negat de asemenea că autorităţile din Muntenegru le-ar fi contactat pe cele ruse în cadrul investigaţiei ce priveşte respectivul complot.

Chiar în ziua alegerilor legislative, desfăşurate pe 16 octombrie, autorităţile muntenegrene au arestat 20 de sârbi despre care afirmă că au constituit un grup ce intenţiona să se înarmeze şi să întreprindă atacuri împotriva mulţimii care aştepta rezultatele în faţa parlamentului. Potrivit Parchetului din Podgorica, ei intenţionau de asemenea să-l sechestreze pe premier, să preia controlul asupra parlamentului şi să proclame victoria unor partide politice.

Potrivit anunţului făcut duminică de un procuror muntenegrean, în spatele acestei acţiuni s-ar fi aflat un grup de naţionalişti ruşi, a căror intenţie ar fi fost asasinarea premierului Djukanovic, cu obiectivul de a împiedica aderărarea Muntenegrului la NATO. Totuşi, respectivul procuror a admis că deocamdată nu dispune de probe care să confirme implicarea statului rus în această operaţiune.

Pe tot parcursul campaniei electorale, Djukanovic a acuzat alianţa partidelor de opoziţie Frontul Democratic (DF), care a ieşit pe locul doi în alegeri (pe primul loc, dar fără majoritate, fiind formaţiunea sa, Partidul Democrat al Socialiştilor - PDS), că primeşte finanţare şi instrucţiuni de la Moscova.

Liderul DF, Andrija Mandic, a fost într-o vizită în Rusia în luna februarie şi a avut acolo o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, acesta din urmă susţinând că Muntenegru ar trebui să decidă printr-un referendum în chestiunea aderării la NATO.

Narîşkin şi-a argumentat această solicitare prin faptul că NATO a comis 'crime de război' pe teritoriul Muntenegrului, în timpul raidurilor aeriene din anul 1999, iar aspiraţiile liderilor acestei ţări şi a unei părţi a populaţiei pentru aderarea la NATO au 'divizat grav' societatea muntenegreană.

La rândul său, Andrija Mandic a declarat atunci la Moscova că 'Muntenegru datorează mult Rusiei', pe care a descris-o drept o 'ţară soră'. 'Muntenegru nu ar fi fost creat cu 300 de ani în urmă şi nu ar fi supravieţuit sub Imperiul Otoman fără ajutorul Rusiei', a mai spus opozantul muntenegrean.

După ce a fost premier timp de 25 de ani, Milo Djukanovic a renunţat la formarea unui nou guvern în urma recentelor alegeri legislative, în locul său venind vicepremierul Dusko Markovic, numărul doi în conducerea formaţiunii PDS. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ana Maria Luca)



Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.