Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 2 oct /Agerpres/ - Marea Britanie va activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru declanşarea procedurii de ieşire din Uniunea Europeană 'până la sfârşitul lunii martie' 2017, în urma votului de la referendumul din iunie în favoarea Brexit, a declarat duminică premierul britanic Theresa May, relatează AFP şi Reuters.

Întrebată de BBC când va activa Articolul 50, ea a afirmat: "Îl vom activa până la sfârşitul lunii martie a anului viitor".

Într-un interviu separat pentru Sunday Times, May a spus că vrea să propună Parlamentului în primăvara lui 2017 să abroge actul de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană.

Ea explicat că va prezenta o nouă legislaţie pentru a abroga European Communities Act din 1972, în timpul discursului reginei în Parlament, care va avea loc în aprilie sau mai 2017.

"Aceea va fi prima etapă pentru a face din Marea Britanie o ţară suverană şi independentă din nou", a spus şefa guvernului, adăugând că aceasta va însemna "sfârşitul autorităţii UE în Marea Britanie".

Legea nu va intra totuşi în vigoare decât atunci când Regatul Unit va părăsi efectiv UE, a subliniat premierul în interviul pentru Sunday Times.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.