COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 7 sep /Agerpres/ - Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut miercuri Statelor Unite şi Rusiei să exercite presiuni în vederea încheierii unui acord de încetare a focului în Siria, estimând că războiul civil din această ţară este 'atroce', transmite Reuters.

''Pot doar să sper că Rusia şi SUA fac progrese în privinţa unui acord de încetare a focului, iar bombardarea medicilor şi a spitalelor şi suferinţele teribile ale oamenilor din Alep pot fi stopate'', a spus Merkel.

Oraşul Alep este împărţit în două din iulie 2012 - la est cartierele rebelilor şi la vest cele aflate sub controlul regimului de la Damasc.

La finalul lunii februarie a intrat în vigoare un acord de încetare a focului în Siria, înţelegere mediată de SUA şi Rusia şi susţinută de ONU. Acordul nu a fost însă respectat.

Tot în februarie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie ce reitera apelul la "acces umanitar liber, în siguranţă şi rapid" în Siria, în special pentru cei aproape 4,6 milioane de sirieni blocaţi în zonele asediate sau greu accesibile şi reafirma necesitatea unui proces de negocieri care să ducă la o tranziţie politică în Siria. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.