COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 2 sep /Agerpres/ - Preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins vineri ideea de a ceda Japoniei una dintre insulele Kurile în schimbul întăririi cooperării economice cu Tokyo, la câteva ore după întâlnirea sa cu premierul japonez, Shinzo Abe, relatează AFP.

''Nu ne vindem teritoriile, cu toate că problema Tratatului de pace cu Japonia este crucială şi ne-ar plăcea să găsim o soluţie cu prietenii noştri japonezi'', a declarat Putin într-un interviu pentru agenţia Bloomberg, publicat pe site-ul Kremlinului.

Relaţiile dintre Moscova şi Tokyo sunt tensionate din cauza unei dispute referitoare la patru insule din arhipelagul Kurilelor ocupate la sfârşitul celui de-al doilea război mondial de către fosta URSS şi revendicare de către Japonia, ceea ce a împiedicat cele două ţări să semneze un tratat de pace la încheierea războiului şi până în prezent.

Negocierile referitoare la cele patru insule vulcanice, denumite teritoriile de Nord de către Japonia, sunt într-un punct mort de la anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, condamnată de către Tokyo după occidentali.

Putin, care se va întâlni cu Abe vineri după-amiază la Vladivostok, în Extremul Orient rus, s-a declarat convins că această problemă va face obiectul unor discuţii cu premierul japonez.

''Dar nu este vorba de vreun schimb sau de o vânzare'', a precizat el, când a fost întrebat dacă Rusia, puternic afectată de sancţiunile occidentale din cauza crizei din Ucraina, sancţiuni susţinute de către Tokyo, este gata să renunţe la una dintre insulele disputate, în schimbul întăririi cooperării economice cu Japonia.

''Este vorba de a căuta o soluţie care să-i permită fiecărei părţi să nu sufere prejudicii, să nu se simtă nici câştigătoare, nici perdantă'', a subliniat preşedintele rus. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.