COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 9 aug /Agerpres/ - Autorul masacrului comis în iunie într-un club gay din Orlando, în Florida, a tras circa 200 de gloanţe pentru a ucide 49 de persoane, a indicat luni un ziar local, citând raportul Institutului medico-legal, potrivit AFP.

Această cifră de 200 nu ia în calcul gloanţele care au rănit alte 53 de persoane, conform raportului Institutului medico-legal din comitatul Orange, citat de cotidianul Orlando Sentinel.

Contactat de AFP, institutul a declarat că va da publicităţii marţi un comunicat exhaustiv privind autopsiile victimelor.

Autorul masacrului, Omar Mateen, un cetăţean american de origine afgană care jurase credinţă grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a atacat clubul gay Pulse la 12 iunie în jurul orei locale 02:00 (06:00 GMT), echipat cu o puşcă de asalt şi un pistol.

Poliţia a încercat să negocieze cu Mateen trei ore, iar în jurul orei 5:00 a decis să ia cu asalt clădirea în care se baricadase autorul masacrului şi l-a împuşcat mortal.

Trăgătorul dispusese de versiunea civilă a unei puşti de asalt militare deosebit de letală.

La mai puţin de o lună după acest masacru, la 7 iulie, un lunetist a deschis focul asupra unor poliţişti la Dalas (Texas,sud), împuşcând cinci dintre ei.

La 17 iulie, un alt individ a luat la ţintă poliţişti la Baton Rouge (Louisiana, sud) şi a împuşcat trei agenţi înainte de a fi ucis.

Candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a promis să consolideze - dacă va fi aleasă - legea privind deţinerea de arme, în special înăsprind controalele asupra antecedentelor cumpărătorilor şi legiferând limitarea vânzărilor de "arme de război", ca puştile de asalt.

Rivalul său republican Donald Trump critică această poziţie şi apără dreptul cetăţenilor de a poseda şi a purta arme, garantat de Amendamentul 2 al Constituţiei. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.