Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 9 aug /Agerpres/ - Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a numit pe omologul său rus Vladimir Putin "dragul meu prieten" într-o conferinţă de presă, la Sankt-Petersbug, după prima lor întâlnire în urma deteriorării grave a relaţiilor lor după doborârea unui avion de luptă rus de către armata turcă anul trecut, relatează DPA.

"Dragul meu prieten dl preşedinte şi eu avem o poziţie comună, ceea ce demonstrează că avem voinţa de a arăta restului lumii că vom acţiona ca nişte ţări prietene", a spus Erdogan.

"Relaţia turco-rusă va continua să se amelioreze şi credem că este mult mai puternică decât era", a adăugat Erdogan.

El a mai precizat că el şi Vladimir Putin sunt de acord că restabilirea legăturilor solide care existau anterior este o prioritate.

Şeful statului turc, aflat la prima vizită peste hotare după tentativa de lovitură de stat de luna trecută, a spus că gazoductul Turkish Stream, un proiect turco-rus, va fi construit cât de curând posibil, cu scopul de a fi extins în Europa.

Erdogan a mai precizat că Turcia şi Rusia îşi reintroduc obiectivul de a atinge anual 100 de miliarde de dolari în schimburi comerciale.

Nu în ultimul rând, preşedintele turc a spus că discuţiile privind reluarea curselor charter din Rusia în Turcia vor fi accelerate, potrivit Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.