Moscova, 27 iul /Agerpres/ - Kremlinul a dezminţit miercuri orice amestec în campania electorală americană în replică la o afirmaţie a preşedintelui Barack Obama, care nu a exclus posibilitatea ca Rusia să încerce să influenţeze scrutinul din SUA în favoarea candidatului republican Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.
'Preşedintele Putin a declarat în mai multe rânduri că Rusia nu s-a amestecat niciodată şi nu se amestecă în afacerile interne ale unei ţări, în special în procesele electorale ale altor ţări', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări legate de declaraţiile lui Barack Obama de pe postul NBC.
'Dacă vrem să vorbim despre suspiciuni la adresa unei alte ţări, ar trebui măcar să fim concreţi şi exacţi. Să enunţi ipoteze denunţă lipsa unei abordări constructive', a mai spus purtătorul de cuvânt de la Kremlin, subliniind că Moscova este 'foarte atentă să evite orice acţiune, orice cuvânt care ar putea fi considerate un amestec direct sau indirect în campania electorală'.
'Acest lucru îmi aminteşte de un loc în care toţi îşi spun unii altora coşmarurile şi apoi devin înspăimântaţi de ele', a mai spus Dmitri Peskov despre acuzaţiile lansate la adresa Rusiei de politicienii americani.
Reacţia Kremlinului intervine după declaraţiile lui Obama de pe postul NBC News, unde preşedintele american a apreciat că este 'posibil' ca Rusia să încerce să influenţeze alegerile prezidenţiale în favoarea candidatului republican.
'Totul este posibil', a răspuns Obama, întrebat dacă Rusia ar putea fi responsabilă pentru vasta scurgere de informaţii privind e-mail-urile schimbate între ei de responsabili ai Partidului Democrat. Aceste e-mail-uri, publicate vineri de Wikileaks, au arătat neîncrederea şi dispreţul responsabililor partidului pentru Bernie Sanders, fost rival al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate.
Această scurgere de informaţii a provocat jenă în rândul democraţilor cu prilejul deschiderii Convenţiei Democrate, luni, la Philadelphia. Experţii în securitate informatică recrutaţi pentru echipa Clinton au lăsat să se înţeleagă că Rusia ar fi responsabilă şi că obiectivul ei ar fi favorizarea lui Donald Trump.
Miercuri, New York Times scrie că agenţiile de informaţii americane au acum 'convingerea puternică' că guvernul rus se află în spatele acestor scurgeri de informaţii. Totuşi, nu se ştie dacă acest caz ţine de aşa-numitul 'spionaj de rutină' sau face parte dintr-o operaţiune vizând influenţarea alegerilor prezidenţiale din SUA. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.