COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului 

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 15 iul /Agerpres/ - Cel puţin doi copii au murit şi circa 50 au fost spitalizaţi în urma atentatului comis joi noaptea pe Promenade des Anglais din Nisa, a anunţat un responsabil al spitalului central din oraşul francez, citat de AFP.

''La ora 07:00 (05:00 GMT), s-au constatat două decese ale unor copii'', survenite în cursul intervenţiilor chirurgicale, iar alţii se află între viaţă şi moarte, a precizat sursa citată.

Atacul a fost comis de un franco-tunisian, care a intrat cu un camion în mare viteză în mulţimea adunată pe esplanada Promenade des Anglais din Nisa pentru a asista la focurile de artificii de Ziua Naţională a Franţei.

Conform unui bilanţ al atentatului, dat publicităţii vineri de Ministerul de Interne francez, cel puţin 84 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest atentat şi alte câteva zeci au fost rănite, printre care 18 se află în 'stare de urgenţă absolută'.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.