Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 28 iun /Agerpres/ - Numele succesorului premierului britanic David Cameron va fi cunoscut pe 9 septembrie, a anunţat marţi Partidul Conservator, amânând astfel cu o săptămână data comunicată în urmă cu o zi, transmit Reuters şi AFP.

'Conducerea şi comitetul 1922 au căzut de acord că alegerea liderului ar trebui să aibă loc cât de repede o permit condiţiile practice', se precizează în comunicatul conservatorilor.

'Pentru a asigura că va exista participarea deplină a membrilor, conducerea partidului recomandă ca data declarării liderului să fie 9 septembrie 2016', adaugă textul menţionat.

Depunerea candidaturilor va începe miercuri şi se va încheia joi, a precizat un purtător de cuvânt.

Luni, aşa-numitul 'comitet 1922' al deputaţilor conservatori, care stabileşte regulile pentru competiţia internă, anunţase că viitorul lider al partidului şi prim-ministru britanic va fi ales cel târziu pe 2 septembrie.

David Cameron a declarat vineri că va demisiona cel târziu în octombrie după ce compatrioţii săi i-au ignorat apelul şi au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Decizia sa a declanşat o competiţie pentru şefia conservatorilor, toţi ochii fiind aţintiţi acum asupra lui Boris Johnson, favorit la succesiunea lui Cameron, dar împotriva fostului primar la Londrei ar putea concura unii membri ai actualului cabinet. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.