Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 26 iun /Agerpres/ - Cancelarul german Angela Merkel a cerut sâmbătă "negocieri lucide", fără grabă, cu "partenerul apropiat" Marea Britanie asupra ieşirii din Uniunea Europeană, notează Reuters.
   
Miniştrii de externe ai celor şase membri fondatori ai UE au declarat mai devreme că Marea Britanie ar trebui să părăsească blocul cât mai curând posibil după ce britanicii au votat joi pentru a ieşi din blocul de 28 de membri.
   
Cu toate acestea, Merkel a adoptat un ton mai conciliant.
   
"Negocierile ar trebui să aibă loc într-un climat bun, profesional", a declarat Merkel după o reuniune a partidului ei conservator la Hermannswerder, în afara oraşului Potsdam, la vest de Berlin.
   
"Marea Britanie va rămâne un partener apropiat, cu care suntem legaţi din punct de vedere economic", a spus ea, adăugând că nu există nicio grabă ca Marea Britanie să invoce articolul 50 din Tratatul UE - primul pas pe care trebuie să-l ia pentru a pune în mişcare procesul de ieşire, mai notează Reuters.
   
"Este adevărat că nu ar trebui să dureze o veşnicie, dar eu nu mă lupt acum pentru un interval de timp scurt", a mai declarat Merkel, în contrast cu un apel mai urgent lansat de miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei, Italiei, Olandei, Belgiei şi Luxemburgului care s-au întâlnit în nordul capitalei Germaniei.
   
Ei au insistat ca Marea Britanie să declanşeze procesul pentru ieşirea din bloc după ce britanicii au votat cu 52%, contra 48%, pentru a ieşi din UE, la care a aderat în urmă cu peste 40 de ani.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)
   

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.