COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 18-05-2025 ora 14 Intre 14:35 si 15:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului/vijelie. in Județul Arad, Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 26 iun /Agerpres/ - Treizeci de personalităţi ale culturii, societăţii civile şi politicii internaţionale au lansat un apel pentru reinventarea Europei, într-un editorial publicat duminică de şapte publicaţii europene între care se află şi Journal du Dimanche în Franţa.

'Respectăm votul cetăţenilor britanici şi îl regretăm. Dar este crucial să nu lăsăm Brexit să ne deturneze energia. Dimpotrivă, el poate servi la regenerarea ei. Europenii trebuie să se reinventeze şi să facă faţă provocărilor colective considerabile', scriu semnatarii mesajului.

Iniţiată de Guillaume Klossa, fondator al centrului de reflexie european EuropaNova, această 'foaie de parcurs pentru o Nouă Renaştere europeană', aplicabilă din toamnă şi axată pe mai multe iniţiative concrete, propune:

1.Întărirea democraţiei şi a culturii civice europene;

2.Iniţierea unei noi etape în materie de securitate, apărare şi protecţie civilă a cetăţenilor europeni;

3.Elaborarea unei noi strategii pentru a primi, integra şi - în caz de eşec - pregăti condiţiile pentru revenirea pe termen îndelungat a refugiaţilor în ţările lor;

4.Lansarea unei noi politici industriale europene, bazată pe o reducere crescută a emisiilor de carbon, capabilă să modernizeze economia şi să creeze masiv locuri de muncă pe plan local;

5.Finalizarea zonei euro pentru ca ea să funcţioneze eficient şi nu ca o maşinărie de înmulţire a inegalităţilor;

6.Crearea unui forum Erasmus al studenţilor, care să reunească toţi tinerii din aceeaşi generaţie.

Acest apel este publicat simultan în Journal du Dimanche (Franţa), Bild am Sonntag (Germania), Le Soir (Belgia), La Stampa (Italia), Publico (Portugalia), Tageblatt (Luxemburg) şi Gazeta Wyborcza (Polonia).

Printre semnatari figurează fostul comisar european şi ex-ministru Michel Barnier, Daniel Cohn-Bendit, Joseph Fischer, fost ministru al afacerilor externe şi vicecancelar al Germaniei, scriitorul italian Roberto Saviano, matematicianul francez Cedric Vilani, fostul premier belgian Guy Verhofstadt ş.a.

'Pentru ca ambiţia noastră să se concretizeze, avem nevoie ca voi, cetăţeni ai ţărilor noastre din Uniune, să vă asumaţi iniţiativa noastră: dezbateţi, contraziceţi şi completaţi propunerile noastre', adaugă textul. "Uniunea Europeană trebuie să redevină preocuparea tuturor şi nu preocuparea doar a celor care vor s-o distrugă', pledează semnatarii mesajului.AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.