Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 24 iun/Agerpres/ - Taberele rămânerii şi ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană erau aproape la egalitate în primele ore ale zilei de vineri, iar rezultatele mult mai favorabile pentru Brexit decât a fost prevăzut au mărit suspansul acestui referendum crucial pentru viitorul ţării şi al Europei, transmite AFP.

Sondaje, politicieni şi pieţe financiare arătau în primele ore după încheierea votului o victorie a rămânerii Marii Britanii în UE, dar rezultatele net favorabile Brexitului în mai multe oraşe din nordul Angliei şi în Ţara Galilor au risipit acest entuziasm.

Lira sterlină, după un vârf de 1,50 dolari după şase luni, a scăzut imediat la 1,45 dolari după anunţul rezultatelor care aşează aproape la egalitate taberele "in" şi "out".

Revenire spectaculoasă, casele de pariuri, care dădeau peste 90% şanse adversarilor Brexitului la ora închiderii secţiilor de vot, joi, 21.00 GMT, au început să mizeze pe "out" în cursul nopţii. Până ce primele rezultate de la Londra, net favorabile rămânerii în UE, să îi oblige să revină la pariul iniţial.

Tensiunea este la maxim, iar suspansul total, în condiţiile în care numai 20% din voturi au fost numărate până în jurul orelor 02.00 GMT.

Rezultatul oficial al acestui referendum cu mize enorme pentru viitorul Marii Britanii şi al restului Europei urmează să fie anunţat la primele ore ale dimineţii de vineri (ora locală).

Este aşteptat în continuare verdictul definitiv în marile oraşe, printre care Londra. City of London, cartierul financiar, a votat cu o majoritate zdrobitoare pentru menţinerea ţării în UE, dar numărul de voturi este mult prea nesemnificativ pentru a avea greutate, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.