Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 24 iun /Agerpres/- Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat vineri, într-un comunicat, că respectă decizia britanicilor de părăsire a blocului comunitar şi a asigurat că pentru SUA atât Uniunea Europeană, cât şi Marea Britanie vor fi în continuare 'parteneri indispensabili', relatează agenţiile AFP şi EFE.

'Poporul Regatului Unit a vorbit şi îi respectăm decizia', a indicat Obama, asigurând totodată că 'relaţia specială dintre SUA şi Regatul Unit este durabilă şi apartenenţa Marii Britanii la NATO continuă să fie piatra unghiulară a politicii economice, externe şi de securitate a SUA'.

Insistând pe relaţia de asemenea crucială a SUA cu UE, liderul de la Casa Albă a subliniat rolul jucat de blocul comunitar în 'promovarea stabilităţii, stimularea creşterii economice şi favorizarea răspândirii valorilor şi idealurilor democratice pe tot cuprinsul continentului şi dincolo de el'.

În timpul vizitei efectuate la sfârşitul lunii aprilie la Londra, Obama a pledat deschis pentru rămânerea Marii Britanii în UE şi a avertizat asupra efectelor negative ale unui Brexit, el estimând că, ieşind din blocul comunitar, britanicii îşi vor pierde influenţa la nivel mondial, iar pe plan economic un acord de liber schimb între SUA şi Marea Britanie nu se va putea încheia prea curând. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.