COD GALBEN: 06-05-2025 ora 10 Intre 6 mai, ora 12 – 7 mai, ora 03Fenomene vizate se va semnala 6 mai, ora 12 – 7 mai, ora 03Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Moscova, 21 iun /Agerpres/ - Rusia a anunţat marţi că a testat cu succes o rachetă cu rază scurtă de acţiune în cadrul sistemului său antirachetă pe poligonul Sarî-Şagan din Kazahstan, potrivit serviciului de presă al Ministerului Apărării rus, citat de RIA Novosti.

Obiectivul acestui test, efectuat la 07:00 (ora Moscovei), a vizat confirmarea caracteristicilor tactico-tehnice ale rachetelor aflate în dotarea Forţele de apărare aerospaţială şi antirachetă din Rusia.

Comandantul Forţelor antiaeriene şi antirachetă ruse, general-locotenentul Viktor Gummenîi, adjunctul şefului Forţelor aerospaţiale ruse, care a fost prezent la poligon pentru a supraveghea pregătirea şi efectuarea testului, a declarat că "racheta din cadrul sistemului de apărare antirachetă şi-a îndeplinit cu succes obiectivul, lovind ţinta convenţională în timpul stabilit".

Rusia a mai efectuat un test cu rachetă antirachetă pe poligonul Sarî-Şagan în iunie 2015.

Actualul test intervine în contextul planurilor SUA de a instala elemente ale sistemului lor antibalistic în Europa de Est, notează agenţia de presă RIA Novosti. O primă unitate din Europa unde este operaţională o componentă terestră a scutului american antirachetă a devenit operaţională la începutul lunii mai la baza aeriană Deveselu, în sudul României. O altă unitate va deveni operaţională în anul 2018 în Polonia, la Redzikowo, pe ţărmul Marii Baltice (circa 250 de kilometri de enclava rusa Kaliningrad), scrie agenţia de presă citată.

Potrivit RIA Novosti, Moscova a afirmat în mod repetat că Rusia va fi obligată să ia contramăsuri la punerea în funcţiune a sistemului de apărare antirachetă al SUA. La 27 mai, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Statele Unite ar putea instala sisteme militare ofensive la dispozitivele lor antirachetă.

Racheta testată marţi de Rusia este de tipul "Amur" A-135, reprezentând un interceptor de tip 53T6 ce funcţionează pe bază de combustibil solid, conceput să atace ţinte balistice în atmosferă. Aceasta poate fi echipată cu un focos nuclear sau cu unul cu fragmentaţie. Ca parte a sistemului antirachetă, "Amur" este încadrat în al doilea nivel al apărării, primul (de mare distanţă) fiind asigurat de interceptori de tipul 51T6. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.