Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 17 iun /Agerpres/ - Jo Cox, deputata laburistă britanică pro-UE, împuşcată mortal în stradă joi în circumscripţia sa electorală, contactase anterior poliţia după ce a primit o serie de 'mesaje rău intenţionate', iar un bărbat a fost arestat în luna martie în legătură cu această anchetă, relatează Reuters.

Poliţia a precizat că bărbatul arestat în martie nu este acelaşi individ în vârstă de 52 de ani care se află în prezent în arest în West Yorkshire după ce a fost reţinut în apropiere de locul crimei.

'Ofiţerii au primit o plângere de la deputata Jo Cox în legătură cu mesaje rău intenţionate care o vizau, iar în martie 2016 poliţia a arestat un bărbat în legătură cu această anchetă', a precizat poliţia. 'Bărbatul a primit atunci un avertisment din partea poliţiei', a precizat sursa citată.

Deputata britanică pro-UE Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist (de opoziţie), a murit după ce a fost atacată joi la Birstall, în nordul Angliei, cu o săptămână înainte de referendumul din 23 iunie privind oportunitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Ambele tabere în referendumul privind un eventual Brexit şi-au suspendat campaniile după atac.

Potrivit unui grup de apărare a drepturilor civile, presupusul ucigaş al deputatei laburiste britanice pro-UE era un "susţinător fervent" al unui grup neonazist cu sediul în Statele Unite. Southern Poverty Law Centre a precizat că atacatorul, identificat de mass-media britanice ca Thomas Mair, avea o "lungă istorie cu naţionalismul alb".AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.