Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Damasc, 16 iun /Agerpres/ - Un spital sprijinit de organizaţia umanitară 'Medici fără Frontiere' (MSF) a fost distrus la Alep, în nordul Siriei, în urma unui bombardament aerian care a încălcat dreptul umanitar internaţional, fără a provoca însă victime, a anunţat miercuri, la Paris, această organizaţie neguvernamentală, citată de AFP.

'Spitalul Omar Ben Abdulaziz, situat la est de Alep şi sprijinit de MSF a fost distrus. MSF condamnă cu cea mai mare fermitate acest act care, încă o dată, sfidează cele mai elementare reguli ale dreptului umanitar internaţional, ce se aplică punctelor de îngrijire' medicală, subliniază organizaţia într-un comunicat, indicând că atacul aerian s-a produs marţi.

Potrivit unui reporter AFP aflat la faţa locului, spitalul lovit de bombardament este unul dintre cele mai importante situate la est de Alep. Atacul aerian a vizat o clădire de zece metri, care a suferit daune uşoare şi ar trebui să se redeschidă în două zile după reparaţii, potrivit aceleiaşi surse.

Conform organizaţiei menţionate, acest spital furniza asistenţă medicală primară, servicii chirurgicale şi dispunea şi de un serviciu de maternitate.

'Atacurile împotriva infrastructurii de sănătate sunt aproape zilnice. Situaţia este catastrofală: civili şi lucrători în domeniul sănătăţii sunt primele victime. Este necesar ca aceste atacuri să înceteze şi aşteptăm o aplicare urgentă a dreptului internaţional umanitar', afirmă într-un comunicat medicul Françoise Sivignon, preşedintele MSF.

La începutul lunii iunie, trei alte spitale au fost distruse de bombardamente în Siria, făcând zece morţi printre civili, aminteşte MSF. La Alep, MSF şi partenerii săi susţin şase unităţi medicale, potrivit AFP.

Războiul din Siria, care a intrat deja în al şaselea an, s-a soldat cu peste 280.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.