Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tel Aviv, 10 iun /Agerpres/ - Armata israeliană a anunţat vineri blocarea accesului în Cisiordania şi Fâşia Gaza până duminică la miezul nopţii, înăsprind restricţiile împotriva palestinienilor anunţate după atentatul de miercuri de la Tel Aviv în care şi-au pierdut viaţa patru israelieni, informează France Presse.

"Începând de astăzi, punctele de trecere în Fâşia Gaza şi Iudeea-Samaria (Cisiordania) vor fi deschise numai pentru cazurile medicale şi umanitare", a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene.

Interdicţia va fi în vigoare până duminică la miezul nopţii, a adăugat ea.

Decizia guvernului israelian survine după ce, miercuri seară, doi palestinieni au provocat teroare deschizând focul la întâmplare la Tel Aviv asupra clienţilor aflaţi la mese într-o zonă de restaurante şi baruri, omorând patru persoane şi rănind cinci. Este cel mai sângeros atac comis de palestinieni împotriva israelienilor de la declanşarea valului de violenţe în octombrie 2015.

Totuşi, aplicarea interdicţiei pare limitată. După ora locală 08:00 - prin urmare după intrarea în vigoare, teoretic, a blocadei - sute sau mii de palestinieni au trecut pe la cel mai important punct de control din Bethleem şi pe la cel de la Qalandia, principal punct de trecere între Ierusalim şi Ramallah în Cisiordania, potrivit corespondenţilor AFP.

Guvernul lui Benjamin Netanyahu a anunţat joi suspendarea permiselor de intrare în Israel acordate pentru 83.000 de palestinieni din Cisiordania şi, într-o mai mică măsură, din Gaza cu prilejul Ramadanului, care a început luni. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.