Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 9 iun /Agerpres/- Cancelarul german, Angela Merkel, s-a văzut pusă joi în postura delicată de a aplauda în Bundestag o rezoluţie de condamnare a preşedintelui turc, Recep Tayyid Erdogan, care i-a atacat pe deputaţii de origine turcă din camera inferioară a parlamentului german după ce aceasta din urmă a recunoscut genocidul armean, relatează agenţia EFE.

Imaginea cu şefa guvernului de la Berlin alăturându-se aplauzelor deputaţilor contrastează cu absenţa ei de la şedinţa la care Bundestagul a recunoscut, aproape în unanimitate, genocidul comis împotriva armenilor în Imperiul Otoman la sfârşitul Primului Război Mondial.

Totuşi, aplauzele Angelei Merkel nu au fost la fel de energice ca acelea ale celorlalţi deputaţi, dar camerele de luat vederi au luat-o în obiectiv, pe ea şi pe liderul Verzilor, Cem Ozdemir, cel care a impulsionat adoptarea rezoluţiei şi care este principalul vizat de criticile autorităţilor de la Ankara.

La sfârşitul săptămânii trecute, Erdogan a declarat că ar trebui 'analizat într-un laborator sângele deputaţilor germani de origine turcă' ce au votat în favoarea recunoaşterii genocidului armean, pentru a li se verifica originea reală, şi i-a acuzat pe aceştia, 11 la număr, că sunt 'braţele prelungite ale teroriştilor', aluzie la rebelii kurzi.

'Nu aş fi crezut posibil ca, în secolul al XXI-lea, un preşedinte ales democratic să-şi asocieze criticile la adresa unor deputaţi aleşi democratic în Bundestagul german cu îndoieli privind originea lor turcă şi să le descrie sângele ca viciat', a declarat joi în faţa plenului deputaţilor preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, care a prezentat rezoluţia împotriva lui Erdogan, despre care afirmase cu câteva zile în urmă că are 'ambiţii autocratice'. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.