COD GALBEN: 04-05-2025 Intre 08:00 si 14:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Budapesta, 3 iun /Agerpres/ - Liderii europeni acţionează împotriva oamenilor în ceea ce priveşte problema migraţiei şi ar trebui să-şi reconsidere total politicile, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban în interviul său periodic pentru postul de radio public (Kossuth), potrivit MTI.

''Totuşi, oricât de mult finanţează George Soros organizaţiile civile şi oricât de mult poate el încerca să intre în presă cu miliardele lui şi să provoace scandal, adevărul este că guvernele occidentale acţionează contra propriilor oameni cu politicile privind migraţia. Întrucât Europa este construită pe democraţie, mai devreme sau mai târziu, aceasta este liniştea dinaintea furtunii. Toată lumea simte tensiunea'', a spus Orban.

Partidul premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, l-a acuzat în repetate rânduri pe George Soros că oferă sprijin financiar pentru ''imigraţia ilegală necontrolată'' în Ungaria.

La începutul lunii octombrie, miliardarul american de origine maghiară a cerut Uniunii Europene să primească în fiecare an cel puţin un milion de imigranţi extracomunitari, care să fie împărţiţi între statele membre prin mecanismul cotelor obligatorii.

Guvernul de la Budapesta a reacţionat şi atunci, şeful de cabinet al premierului ungar acuzându-l pe George Soros că ''bombardează opinia publică internaţională cu planurile lui de reînnoire globală''.

Şeful executivului ungar a confirmat că guvernul de la Budapesta intenţionează să închidă centrul de primire a refugiaţilor de la Bicske.

Pe de altă parte, referitor la o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Orban a spus: ''Suntem bucuroşi să ne aflăm într-o alianţă cu Marea Britanie, dar nu ne putem aroga dreptul de a le spune britanicilor ce să facă''.

Marea Britanie va organiza în 23 iunie un referendum cu privire la oportunitatea ieşirii din Uniunea Europeană, eveniment cu implicaţii importante pentru statutul său politic, economic şi comercial. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.