Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Londra, 2 iun /Agerpres/ - Călăul grupării jihadiste Stat Islamic (SI) supranumit 'Buldozerul' a fost capturat în Siria, conform unei noi înregistrări, relatează joi cotidianul britanic Express.

'Buldozerul', supranumit astfel deoarece cântăreşte aproape 130 de kilograme, a devenit unul dintre luptătorii emblemă ai Stat Islamic în luna octombrie a anului trecut când a tăiat cu un satâr mâna şi piciorul unui adolescent, notează publicaţia.

Individul cu o statură masivă a comis mai multe acte oribile în faţa unor mulţimi de privitori în teritoriul controlat de gruparea jihadistă, scrie Express.

În noua înregistrare video călăul dezbrăcat până la brâu apare legat cu mâinile la spate într-un pick-up.

Acest fanatic cu o statură impresionantă, ale cărui naţionalitate şi identitate nu sunt cunoscute, este o figură populară printre jihadişti şi poartă o mitralieră atât de mare încât de obicei este montată pe pick-up.

Pe lângă călăul britanic Jihadi John, al cărui nume real este Mohammed Emwazi, el este una dintre cele mai vizibile figuri în mai multe înregistrări video produse de grupare.

Într-una dintre aceste înregistrări, jihadistul executa brutal trei combatanţi kurzi pe străzile unui oraş irakian în plină zi. De asemenea, călăul jihadist a executat un adolescent pentru crima de a fi ascultat muzică pop occidentală, notează cotidianul Express pe site-ul său. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.