COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Strasbourg, 17 mai /Agerpres/ - Un parlamentar poate fi sancţionat dacă perturbă activitatea legislativă, însă trebuie să poată să conteste penalizarea, a precizat marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), condamnând Ungaria pentru că a încălcat libertatea de expresie a unor aleşi din opoziţie, relatează France Presse.

Această condamnare definitivă, pronunţată în unanimitate de Marea Cameră, instanţa supremă a CEDO, vizează şapte parlamentari membri ai două mici partide de opoziţie, care se opun formaţiunii de guvernământ FIDESZ, condusă de premierul Viktor Orban.

Unii dintre respectivii parlamentari au afişat pancarte prin care acuzau FIDESZ că "fură, trişează şi minte" şi că a cedat "mafiei naţionale a tutunului" în timpul adoptării unor legi privind vânzările de tutun.

Ceilalţi au depus o mică roabă cu pământ în faţa lui Viktor Orban şi au afişat o pancartă prin care criticau adoptarea unei legi agricole controversate.

Parlamentarii au fost condamnaţi la plata unor amenzi între 170 şi 600 de euro.

În septembrie 2014, CEDO a precizat că libertatea lor de expresie a fost încălcată de autorităţile ungare, însă Ungaria a cerut reexaminarea cazului în faţa Marii Camere.

Aceasta a considerat că un Parlament "poate reacţiona atunci când membri ai săi au un comportament perturbator care împiedică funcţionarea normală a organului legislativ".

"Exerciţiul libertăţii de expresie în cadrul Parlamentului trebuie uneori să cedeze în faţa intereselor legitime care sunt protecţia bunei ordini în desfăşurarea activităţilor parlamentare şi protecţia drepturilor celorlalţi parlamentari", a precizat CEDO.

În acelaşi timp, "autonomia parlamentară nu trebuie deturnată pentru a limita libertatea de expresie a parlamentarilor, care se află în centrul dezbaterii politice într-o democraţie", a subliniat CEDO.

Potrivit CEDO, la momentul faptelor, procedura parlamentară nu le oferea deputaţilor vizaţi "garanţiile procedurale elementare" pentru a contesta măsurile disciplinare luate împotriva lor.

Legislaţia ungară e evoluat totuşi între timp, a subliniat CEDO. O modificare a legii privind Parlamentul, intrată în vigoare în 2014, permite totuşi oricărui parlamentar sancţionat cu amendă să înainteze un recurs şi să îşi prezinte argumentele în faţa unei comisii parlamentare.

CEDO a decis că Budapesta trebuie să le plătească reclamanţilor valoarea amenzilor pe care aceştia au fost nevoiţi să le achite.

Decizia CEDO este definitivă şi nu poate fi atacată prin apel. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.