COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kiev, 12 mai /Agerpres/ - Un apropiat al preşedintelui Petro Poroşenko, Iuri Luţenko, a fost numit joi de parlamentul ucrainean în postul de procuror general, în ciuda avertismentelor Uniunii Europene, îngrijorată că el duce lipsă de experienţă în materie de drept, relatează AFP.

Cu 264 de voturi "pentru'' şi 37 "împotrivă", deputaţii ucraineni au aprobat numirea lui Iuri Luţenko, în prezent şeful grupului parlamentar al Blocului Poroşenko şi de formaţie inginer.

Uniunea Europeană a cerut Ucrainei, la sfârşitul lunii aprilie, să numească un procuror general independent şi având competenţele necesare în drept.

Dar parlamentul ucrainean a votat o lege, depusă de partidul preşedintelui Petro Poroşenko, ce permite numirea unui procuror general fără pregătire juridică sau care nu are 10 ani de experienţă în domeniu, ceea ce era cerut anterior.

Iuri Luţenko nu are pregătire juridică şi nici zece ani de experienţă în domeniu, dar el a fost de două ori ministru de interne.

Numirea sa în postul de procuror general a fost oficializată printr-un decret semnat de preşedintele ucrainean, la câteva minute după vot.

"Mă ghidez după un singur principiu: legea este aceeaşi pentru toţi", a declarat Luţenko, la scurt timp după ce a fost numit.

Numirea sa a fost condamnată de Mustafa Nayyem, unul dintre principalii lideri ai revoltei populare din Piaţa Maidan din Kiev, care a condus în februarie 2014 la destituirea precedentului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

"Ne-am fi imaginat în urmă cu doi ani într-o ţară unde oamenii au ieşit în stradă să protesteze, mai ales împotriva corupţiei, că vom vedea un procuror general ales contra voinţei poporului?", a denunţat el pe reţeaua socială Facebook.

Parchetul general ucrainean este suspectat de zeci de ani că ia decizii motivate politic. În ciuda schimbării de putere în Ucraina la începutul anului 2014, în urma revoltei proeuropene Maidan, el este încă în mod regulat în centrul unor scandaluri, notează France Presse.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.