Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Roma, 5 mai /Agerpres/- Cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Matteo Renzi au avut joi la Roma o lungă discuţie despre criza migraţiei, în urma căreia au constatat că au aceeaşi abordare cu privire la modul de a o gestiona şi că amândoi se opun ridicării de obstacole în calea migranţilor, în schimb nu s-au înţeles asupra finanţării iniţiativelor ce privesc această criză, consemnează agenţiile DPA şi Reuters.

Cei doi lideri au admis riscul reafirmării naţionalismului în Europa ca reacţie la valul de migranţi extracomunitari şi consideră că, pentru a evita această evoluţie, soluţia este o poziţie comună a ţărilor UE în chestiunea migraţiei, amândoi susţinând ideea împărţirii migranţilor între statele UE.

Ei au mai căzut de acord că trebuie făcut mai mult pentru a ajuta statele africane, dinspre acestea venind în prezent cei mai mulţi migranţi. De la începutul acestui an, au debarcat pe coastele Italiei circa 29.000 de migranţi africani, cu 1.000 mai mulţi faţă de perioada similară a anului trecut, iar acest val de sosiri continuă să se intensifice.

Guvernul de la Roma a prezentat luna trecută o iniţiativă prin care UE să ofere stimulente financiare statelor africane, în speranţa că astfel locuitorii acestora ar putea fi încurajaţi să nu mai plece către Europa. Iniţiativa a fost discutată şi la această întâlnire, dar Markel nu a fost de acord cu propunerea lui Renzi ca proiectele pentru Africa să fie finanţate prin eurobonduri.

Conform evaluării Angelei Merkel, ar fi nevoie de circa un miliard de euro pentru a ajuta ţările africane să oprească exodul populaţiei lor către Europa, cancelarul german menţionând în special Nigerul, stat aflat pe ruta folosită de majoritatea migranţilor africani ce traversează Libia şi Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa. Dar dacă 'ne concentrăm pe bugetul european, vom găsi (bani)', a apreciat şefa guvernului de la Berlin.

În replică, Renzi a spus că nu-l interesează de unde vin aceşti bani atât timp cât se găseşte o soluţie pentru a opri valul migrator, care a subminat unitatea europeană şi a alimentat ascensiunea partidelor de extremă dreapta. 'Ce mă interesează sunt rezultatele. Cu sau fără eurobonduri, important este să alocăm resurse pentru a ajuta Africa, ceea ce nu se întâmplă acum', a indicat şeful executivului de la Roma.

Renzi şi-a reafirmat opoziţia faţă de intenţia Austriei de a ridica un gard la graniţa cu Italia - în trecătoarea Brenner din Munţii Alpi - pentru a preveni pătrunderea migranţilor către statele mai bogate din nordul Europei, opinie împărtăşită şi de Merkel.

Ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, a declarat luna trecută la Roma că milioane de migranţi ar putea traversa anul acesta Mediterana, argument prin care a justificat planul de protecţie elaborat de guvernul de la Viena. Însă guvernul italian estimează că acest număr va fi mult mai mic.

Dar o altă controversă pe tema migraţiei între Italia şi Austria a apărut după un interviu acordat joi cotidianului La Repubblica de liderul extremei drepte austriece, Norbert Hofer - ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale -, care i-a comparat pe Merkel şi pe Renzi cu doi traficanţi care aduc migranţi pe Mediterana, el afirmând că politica uşilor deschise practicată de Germania şi Italia nu face decât să încurajeze valul migrator.

'Este o remarcă ruşinoasă la care mulţi oameni respectabili din Austria ar trebui să reflecteze', a replicat premierul Renzi, făcând aluzie la şansele lui Hofer în scrutinul prezidenţial austriac. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.