Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Berlin, 25 apr /Agerpres/ - Preşedintele american Barack Obama a declarat luni, la Hanovra, că lumea are nevoie de o 'Europă puternică şi unită', în timp ce proiectul european este slăbit de o recrudescenţă a populismului şi de ameninţarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează France Presse.

'Statele Unite şi lumea întreagă au nevoie de o Europă puternică, democratică şi unită', a declarat liderul american într-un discurs pronunţat la Hanovra, în nordul Germaniei. 'O Europă unită rămâne o necesitate pentru noi toţi', a insistat preşedintele SUA, care se află într-o vizită de două zile în Germania.

'Poate aveţi nevoie de cineva din exterior ca mine să vă amintească de progresul pe care l-aţi făcut', a comentat el, înainte de întâlnirea de după-amiază cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierii britanic şi italian, David Cameron, respectiv Matteo Renzi.

Barack Obama a insistat în discursul său pe faptul că 'ceea ce se întâmplă pe acest continent are consecinţe asupra lumii întregi'.

În acelaşi timp, Barack Obama a îndemnat Europa să nu cedeze sentimentului de 'automulţumire' în materie de apărare. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.