COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Viena, 25 apr /Agerpres/ - Candidatul extremei drepte austriece, Norbert Hofer, şi independentul susţinut de Verzi, Alexander Van der Bellen, se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în Austria, după ce primul tur de scrutin, desfăşurat duminică, s-a soldat cu eliminarea, pentru prima oară în istoria postbelică a ţării, a reprezentanţilor celor două mari partide, social-democrat şi conservator, reunite din 2008 într-o mare coaliţie de guvernare, relatează AFP şi Reuters.

Scorul de 36,4% înregistrat de Norbert Hofer, care a candidat pe o platformă anti-imigraţie şi anti-Europa, este cel mai bun rezultat obţinut de Partidul Libertăţii (FPOe) într-un scrutin la nivel naţional.

Un ecologist, Alexander Van der Bellen, pătrunde pentru prima oară în turul secund, cu 20,4% din sufragii, urmat de independenta Irmgard Griss (18,5%) şi de reprezentanţii celor două partide din coaliţia de guvernare, social-democratul Rudolf Hundstorfer (SPOe) şi conservatorul Andreas Khol (OeVP), cu câte 11,2% din voturi.

'Este un rezultat istoric, ce reflectă calităţile lui Norbert Hofer, dar şi o profundă insatisfacţie faţă de guvernare', a comentat liderul FPOe, Heinz-Christian Strache, la televiziunea publică ORF.

În Franţa, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a salutat un 'rezultat magnific', adresând pe Twitter un 'bravo poporului austriac'. 'Naţional-populismul bântuie prin Europa', a reacţionat în schimb Jean-Christophe Cambadélis, prim-secretar al Partidului Socialist francez.

Chiar dacă funcţia de şef al statului este mai degrabă onorifică, acest eşec constituie o grea lovitură pentru cancelarul social-democrat Werner Faymann şi vicecancelarul conservator Reinhold Mitterlehner, ale căror formaţiuni au avut mereu după Al Doilea Război Mondial controlul preşedinţiei, fie printr-o personalitate provenită din rândurile lor, fie printr-un independent pe care îl susţineau.

Cancelarul Faymann s-a declarat 'întristat' de rezultat, iar vicecancelarul Mitterlehner a estimat că partidele la putere plătesc preţul pentru 'o ambianţă general ostilă establishment-ului'.

Norbert Hofer, 45 de ani, vicepreşedinte al parlamentului, se prezintă drept exponentul aripii liberale a FPOe, departe de derapajele care au marcat în 2010 campania colegei sale de partid, Barbara Rosenkranz. Hofer, cel mai tânăr dintre candidaţi, inginer aeronautic cunoscut pentru curtoazia sa şi rămas cu un handicap în urma unui accident de parapantă, a avut mare priză mai ales la electoratul tânăr, explică analiştii.

Rezultatul său consacră ascensiunea Partidului Libertăţii, după ce anul trecut formaţiunea a depăşit 30% în mai multe scrutine regionale.

Alexander Van der Bellen, fost profesor universitar de orientare centristă, va purta speranţele taberelor stângii şi dreptei moderate în turul secund, prevăzut pentru 22 mai. El a candidat ca independent, susţinut de Verzi, partid pe care l-a condus o perioadă îndelungată.

Van der Bellen porneşte în turul al doilea cu un handicap aritmetic de 16 puncte, cu atât mai dificil de depăşit cu cât niciun din partide nu a emis până acum un consemn de vot. Werner Faymann a indicat totuşi că, personal, va vota pentru Van der Bellen, 'un om de echilibru'.

Redus de obicei la un rol protocolar şi moral, preşedintele Austriei, ales pentru un mandat de şase ani ce poate fi înnoit o singură dată, dispune în realitate de puteri formale extinse: este şeful armatei, numeşte cancelarul şi poate, în anumite circumstanţe, să dizolve parlamentul.

În timpul campaniei, Hofer a ameninţat în mod deschis că, dacă va fi ales, va recurge la această posibilitate în situaţia în care majoritatea guvernamentală nu îi va urma recomandările mai ales în ce priveşte problema migranţilor.

La rândul său, Van der Bellen a declarat că nu îl va numi prim-ministru pe liderul extremei drepte, Heinz-Christian Strache, chiar dacă aceasta va obţine majoritatea la viitoarele legislative.

Rezultatul scrutinului de duminică a fost o 'palmă răsunătoare peste faţa' coaliţiei de guvernare, a comentat Wolfgang Bachmayer, fondatorul institutului de sondare OGM, analistul politic Peter Filzmaier explicând că 'numai cei care sunt mulţumiţi au votat pentru guvern, de data aceasta nemulţumiţii au votat cu Hofer'.

Prezenţa la vot a fost de aproape 70%, faţă de aproximativ 50% în urmă cu şase ani, când social-democratul Heinz Fischer a fost ales pentru al doilea mandat.

Peter McDonald, secretar general al Partidului Poporului, a recunoscut amploarea înfrângerii, în condiţiile în care candidatul formaţiunii s-a plasat doar pe locul al cincilea. 'Am înregistrat un cutremur care ar trebui să dea de gândit întregului centru politic', a declarat el.

Dacă Hofer va ieşi învingător, ar putea face presiuni pentru devansarea alegerilor legislative programate pentru 2018, pentru ca partidul său să profite de pe urma sprijinului popular de acum.

Sondajele creditează Partidul Libertăţii cu peste 30% din intenţiile de vot, în timp ce partidele din coaliţie ar avea dificultăţi în a obţine o majoritate împreună. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.