Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 20 apr /Agerpres/ - Preşedintele american Barack Obama a început marţi un turneu de şase zile, care include Arabia Saudită, Marea Britanie şi Germania, relatează AFP.

Pe durata acestei călătorii, Barack Obama este însoţit de purtătorul său de cuvânt, Josh Earnest, şi de consiliera sa pentru securitate naţională, Susan Rice. Soţia sa Michelle i se va alătura la Londra.

Pentru miercuri, Obama are programată o întrevedere cu regele Salman al Arabiei Saudite, în agenda discuţiilor figurând lupta împotriva jihadiştilor, conflictele din Siria şi Yemen, precum şi mai multe subiecte 'delicate', precum Iranul sau prezumtivul rol al Arabiei Saudite în atentatele de la 11 septembrie 2001.

Preşedintele american va participa joi la un summit al Consiliului de cooperare din Golf (CCG), din care fac parte Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar şi Oman.

Şeful administraţiei SUA se va deplasa apoi la Londra, din 21 până în 24 aprilie, unde îşi va reafirma preferinţa pentru menţinerea Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene şi va participa la un dineu cu regina Elisabeta a II-a.

În ultima etapă a turneului său, Obama se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel, la 24 aprilie, urmând ca a doua zi să abordeze problema refugiaţilor, notează AFP. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.