Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Beijing, 18 apr /Agerpres/ - Oficialii chinezi găsiţi vinovaţi de luare de mită şi fraudă în valoare de cel puţin 3 milioane de yuani (460.000 dolari) vor fi pasibili de pedeapsa cu moartea, a anunţat luni Tribunalul Popular Suprem din China, relatează DPA.

Pedeapsa va fi rezervată ''cazurilor foarte importante cu impact extrem de grav'', potrivit sursei citate.

Preşedintele chinez Xi Jinping a lansat, în urmă cu trei ani, o amplă campanie de combatere a corupţiei la nivelul administraţiei centrale şi locale din China.

În unele cazuri grave de corupţie înregistrate până acum, pedepsele cu suspendare au fost comutate din condamnare la moarte în închisoare pe viaţă.

În luna octombrie, un tribunal militar l-a condamnat la moarte pe Gu Junshan, fost adjunct al şefului departamentului logistic al armatei chineze, sentinţa fiind dictată cu suspendare pentru o perioadă de doi ani.

Tot în octombrie, Su Shulin, fost guvernator al provinciei Fujian, din sud-estul Chinei, a fost plasat sub investigaţie pentru ''grave încălcări''.

De asemenea, în iulie 2013 fostul ministru al transporturilor feroviare Liu Zhijun a primit pedeapsa capitală cu suspendare pentru o perioadă de doi ani, fiind găsit vinovat pentru luare de mită şi abuz de putere.

Fostul lider al organizaţiei Partidului Comunist chinez din municipiul Chongqing (sudul Chinei), Bo Xilai, a fost condamnat în septembrie 2013 la închisoare pe viaţă, după ce a fost declarat vinovat pentru corupţie, delapidare şi abuz de putere. AGERPRES/(AS - editor: Tudor Martalogu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.